Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
🚨𝐒𝐚𝐥𝐯𝐚𝐦𝐨𝐧𝐭 𝐂𝐥𝐮𝐣, 𝐚𝐥𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐮 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐢𝐧 𝐓𝐚𝐛𝐚𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐜𝐡𝐢 𝐚𝐝𝐚𝐩𝐭𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐁𝐮𝐬𝐜𝐚𝐭
⛷🎿Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și din Formația Salvamont Vlădeasa au fost implicați, pe parcursul acestei săptămâni, în activitățile Taberei de schi adaptat pentru persoane cu nevoi speciale Buscat. ➡️Tabăra a fost organizată de Asociația Caiac Smile pe domeniul schiabil Buscat.
✅Nu mai puțin de 80 de persoane cu nevoi speciale, dintre care mai bine de jumătate cu deficiențe de vedere, au fost învățate și, apoi, îndrumate să schieze cu ajutorul instructorilor asociației și ai salvatorilor montani.
📍În funcție de nevoile fiecărei persoane, coborârea pe pârtia de la Buscat s-a realizat folosind dispozitive special omologate pentru alunecarea pe zăpadă.
📣Reamintim faptul că peste 1.000 de persoane cu nevoi speciale vor fi puse pe pârtie în această iarnă în cadrul proiectului celor opt tabere de schi adaptat, organizat de Asociația Caiac Smile în mai multe zone schiabile din țară.