Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Capitala României intră oficial în era ocolirii integrale pe șosea de mare viteză. Începând de luni după-amiază, de la ora 17.00, șoferii vor putea folosi ultimii 18 kilometri ai Autostrăzii A0, între Joița și Bragadiru, ceea ce înseamnă că traficul de tranzit nu va mai fi nevoit să treacă prin Centura Bucureștiului, ci va putea folosi un drum modern, rapid și sigur.
Potrivit Digi24, segmentul inaugurat este unul complex și spectaculos:
- 15,465 km din Centura Sud
- 2,5 km din Centura Nord
- Un pasaj impresionant peste Autostrada A1 în zona Ciorogârla
- 4 poduri, 6 pasaje (overpass-uri), 9 pasaje pe autostradă, 46 de podețe
- 2 parcări de scurtă durată și 2 zone de servicii
Valoarea totală a proiectului depășește 800 de milioane de lei, cei mai mulți bani provenind din fonduri europene nerambursabile.
Prin deschiderea acestui tronson, traficul greu și tranzitul național vor fi direcționate pe noua autostradă, iar Centura existentă va rămâne în principal pentru traficul local. Astfel, vor scădea aglomerația, timpii de parcurs și riscul accidentelor în zona periurbană a Bucureștiului.
Veste bună și pentru șoferii din Cluj
Noua conexiune e importantă și pentru clujenii care vor pleca în vacanță spre litoral. De astăzi, practic singurul tronson fără autostradă de pe traseul Cluj – Constanța rămâne porțiunea dintre Sibiu și Pitești.
Așadar, drumul spre mare devine mai scurt și mai rapid ca oricând, fiind posibilă ocolirea completă a Capitalei pe autostradă, fără ambuteiaje și restricții de viteză.
Foto: Asociatia Pro Infrastructura