efainlacluj.ro

Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu este in vizita la Cluj-Napoca. Participa la o conferinta UBB. Galerie FOTO

Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu este astazi, 10 decembrie in vizita la Cluj-Napoca un participa la o conferinta a Universitatii Babes Bolyai.

“Um om special, dedicat modernizării țării sale:
M-am bucurat să o avem astăzi oaspete la UBB pe Președinta Republicii Moldova, Excelența Sa doamna Maia Sandu. La nivel de rectorat am discutat despre cum UBB se poate implica în modernizarea sistemului academic din Republica Moldova (ex. formarea profesorilor prin centre și unități de excelență, mobilități etc.), iar apoi, și cu participarea Excelenței Sale doamna Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, am susținut-o în cadrul ceremoniei de decernare a premiului ROMÂNIA EUROPEANĂ 2022 al Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), în cadrul conferinței „Europa după războiul din Ucraina: Perspective, viziuni, strategii, proiecte” organizată de Facultatea de Studii Europene a UBB.”
a spus prof. univ. dr. Daniel David, Rectorul UBB

Read Previous

Vietile a doi tineri au fost salvate prin transplant renal de la donator pediatric astazi la Cluj-Napoca.

Read Next

Trafic blocat pe centura nord Floresti directie Gilau. O masina s-a rasturnat.