efainlacluj.ro

Un OZN pe patru roți în traficul din Cluj! Mașina solară creată de studenții de la UTCN a stârnit curiozitate pe internet.

Șoferii clujeni sunt obișnuiți cu aglomerația și mașinile de lux din oraș, însă o apariție bizară pe străzile din Cluj-Napoca a reușit să fure toate privirile și să devină virală pe rețelele de socializare.

Un membru al comunității de Facebook Info Trafic Cluj-Napoca, B.Ț, a surprins în imagini un vehicul cu un design futurist și complet neobișnuit, rulând liniștit printre celelalte mașini. Amuzat și nedumerit de aspectul aerodinamic și neconvențional al vehiculului, clujeanul a lansat o întrebare simplă pe grup: „Știe cineva ce OZN îi ăsta?”

De la „OZN” la inginerie de top

Postarea a strâns rapid numeroase reacții, aprecieri și comentarii din partea internauților. În timp ce unii s-au întrecut în glume despre „invazii extraterestre” sau vehicule desprinse din filmele SF, cunoscătorii au venit repede cu explicația reală: nu este vorba despre un vizitator din altă galaxie, ci despre o adevărată bijuterie ingineriască proiectată și construită chiar la Cluj-Napoca.

Vehiculul neobișnuit este, de fapt, mașina solară realizată de echipa de studenți de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN). Echipa de tineri ingineri lucrează de timp iubit la prototipuri de vehicule ecologice, propulsate exclusiv pe bază de energie solară, concepute pentru a participa la competiții internaționale de profil.

Inovativă, dar spectaculoasă

Forma neobișnuită a mașinii plată și acoperită cu panouri fotovoltaice este concepută pentru a reduce la minimum frecarea cu aerul și pentru a capta cât mai multă lumină solară. Deși pe pistele de testare sau la expoziții pare la ea acasă, pe străzile aglomerate din Cluj-Napoca, mașina solară arată într-adevăr ca o navetă spațială rătăcită la semafor.

Inițiativa studenților de la UTCN demonstrează încă o dată că la Cluj se face performanță în domeniul tehnologiei și al energiilor regenerabile. Iar dacă testele din trafic stârnesc și zâmbete pe rețelele de socializare, cu atât mai bine

Read Previous

S-a dat startul Fechetăului: A început Târgul de Toamnă de la Negreni