efainlacluj.ro

Ai REVOLUT? ANAF a inceput procedura de recuperare a obligatiilor fiscale.

ANAF a început procedura de recuperare a obligațiilor fiscale de la românii care își țin banii în conturi Revolut, a explicat instituția într-un răspuns pentru FANATIK.

Vești proaste de la ANAF pentru românii cu datorii la stat, care își păstrează banii în conturi din străinătate sau apelează la diverse aplicații financiare de tipul Revolut. Fiscul a explicat, într-un răspuns pentru FANATIK, procedura prin sumele datorate pot fi recuperate și transferate în România.

Toate instituțiile financiare, obligate să raporteze zilnic la ANAF

În România, Codul de procedură fiscală obligă instituțiile de credit, de plată și instituțiile emitente de monedă electronică să comunice organului fiscal lista tuturor persoanelor fizice, juridice sau alte entități fără personalitate juridică, ce deschid ori închid conturi, precum și a persoanelor care dețin dreptul de semnătură pentru conturile deschise. Această comunicare se face zilnic.

La nivel de Uniunea Europeană, Fiscul se folosește de Directiva Consiliului nr 2010/24/UE privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de impozite, taxe și alte măsuri, precum și Regulamentul (CE) nr 98/2009 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Cum funcționează executarea conturilor Revolut?

Prin aceste două instrumente, ANAF poate solicita inclusiv recuperarea banilor de la românii cu datorii la stat, care au conturi Revolut, după ce aplicația financiară și-a deschis o bancă în interiorul Uniunii Europene, în Lituania.

”Referitor la recuperarea obligațiilor restante față de bugetul general consolidat de la debitorii care au conturi deschise la Revolut Bank UAB Lituania, menționăm că Agenția Națională de Administrație Fiscală a transmis către administrația fiscală din Lituania cereri de recuperare în baza directivei și regulamentelor europene menționate anterior”, se arată într-un răspuns transmis de ANAF pentru FANATIK.

Românii cu datorii, care au banii plasați în alte aplicații financiare, pasibili de executare silită

În România, există însă și alternative ale Revolut, cum are fi: Monese, Curve, Orange Money, Paysera, etc. În fapt, acestea sunt aplicații financiare care au funcție de depozitare a banilor și plăți, cu ajutorul unor conturi virtuale.

”Referitor la aplicațiile financiare/băncile digitale alternative Revolut, vă comunicăm că, pe baza informațiilor raportate de instituțiile de credit, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică, potrivit prevederilor art. 61 alin. (2), lit. (a) din Codul de procedură fiscală, prin organele de executare silită, procedează la măsuri de executare silită prin poprirea sumelor existente în aceste conturi”, se mai arată în răspunsul ANAF.

Sursa: FANATIK

Read Previous

Cum aratau parcurile de odinioara la Cluj! Galerie FOTO

Read Next

Un profesor conferentiar UBB a fost ales Presedintele European Cancer Organisation