efainlacluj.ro

Alin Tișe: “UEFA a premiat Clujul pentru modul cum a organizat Campionatul European de Fotbal U21”.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat ca forul județean a primit o plachetă de felicitări din partea UEFA pentru modul cum s-a organizat competiția.

Am fost premiați, ca și Consiliu Județean, din partea federației și din partea UEFA. Am primit o plachetă de felicitări pentru modul în care am organizat, cum s-a prezentat stadionul și gazonul, dar și pentru buna noastră implicare în acest eveniment. Am fost criticat în urmă cu mulți ani când am făcut stadionul. Ce s-a întâmplat acum mi-a dat satisfacție. Cred că am învățat foarte multe lucruri din organizarea acestei competiției. Au fost foarte multe reguli drastice.

Cel mai mult mă bucur că, odată cu schimbarea gazonului, nu am avut nicio problemă din acest punct de vedere. S-au făcut și 3-4 antrenamente pe zi. Au fost și zile în care a plouat, dar s-a menținut bine. UEFA a preluat de la noi și a fost decidentul total, de la pază la tot, noi am fost doar unde a fost nevoie cu angajații noștri. Ar trebui să fim mândri că am avut o competiție reușită. E un lucru mare, nu e mărunt”, a afirmat, la un post local de radio, Alin Tișe.

Read Previous

Expresii și vorbe pe care numai la Cluj le auzi. 😂

Read Next

CFR Cluj a oficializat transferul unui jucator de “nationala”.