Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Andrei Coubiș (22 de ani), „fundașul de oțel” achiziționat de Universitatea Cluj de la Sampdoria pentru 150.000 de euro, a oferit o reacție la rece după un sezon remarcabil în care „Șepcile roșii” au terminat pe locul 2 în campionat și au jucat finala Cupei României.
Deși recunoaște că simte o urmă de dezamăgire pentru că echipa nu a cucerit niciun trofeu în acest an, Coubiș se declară fericit pentru calificarea în preliminariile Europa League și anunță obiective uriașe pentru stagiunea 2026/2027: „U” Cluj se va bate la titlu!
Pe lângă saltul profesional și recăpătarea încrederii în sine, tânărul fotbalist evaluat la 500.000 de euro s-a declarat complet cucerit de viața din Ardeal și de civilizația de pe malul Someșului.
Născut în România, dar crescut în Italia, Coubiș a recunoscut că trecerea în Superliga a însemnat o schimbare majoră pe plan personal, însă adaptarea la Cluj a fost extrem de rapidă datorită orașului și a oamenilor. Întrebat ce îi place cel mai mult la noua lui casă, fundașul a oferit un răspuns măgulitor pentru clujeni, făcând o paralelă directă cu Peninsula:
„Îmi place foarte mult orașul, e foarte curat, e ordonat. M-a impresionat foarte tare, că în Italia nu e așa. Și mai zic din nou de suporteri și de iubirea pe care ne-o transmit, iubirea aceea pentru ‘U’ Cluj”, a mărturisit Coubiș.
Fotbalistul a completat că vede România ca pe o țară „foarte frumoasă și liniștită”, unde s-a acomodat excelent, în ciuda faptului că vorbirea curentă a limbii române a fost inițial o provocare după atâția ani petrecuți în străinătate.
Pentru Coubiș, explozia de simpatie din partea fanilor clujeni a reprezentat combustibilul perfect pentru a-și recăpăta moralul după o perioadă mai grea în Serie B. Cel mai frumos moment al său în tricoul alb-negru rămâne seria incredibilă de victorii consecutive, perioadă în care a simțit din plin și pulsul orașului:
„Pot să zic [că momentul de suflet a fost] atunci când am câștigat zece meciuri la rând. Atunci a fost o perioadă foarte OK. Și în oraș, cu suporterii, când te recunoșteau, era foarte frumos.”
Cu un contract ferm ce expiră abia în 2029 și cu o primă convocare la echipa națională sub comanda noului selecționer Gheorghe Hagi, Andrei Coubiș pare să fi găsit la Cluj-Napoca mediul ideal pentru marea performanță. Fanii „studenților” au toate motivele să fie optimiști: stâlpul apărării lor se simte acasă și vrea titlul în noul sezon.

