efainlacluj.ro

Andrei Plesu va sustine astazi la Cluj o conferinta organizata de Arhiepiscopia Clujului cu tema “Intalniri formative de o viata”

Cunoscutul scriitor Andrei Pleșu va fi invitatul conferinței organizate de către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, joi, 8 iunie 2023.

Evenimentul cultural va avea loc începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

„Întâlniri formative de o viață” este tema pe care scriitorul, filosoful și criticul de artă Andrei Pleșu o propune publicului clujean.

Seara culturală va fi deschisă de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

La finalul conferinței va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Andrei Pleşu, absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, Secţia de Istoria şi teoria artei şi doctor în Istoria artei la Universitatea din Bucureşti, este scriitor, filozof, eseist, un reper al vieții publice și academice românești. A fost cadru universitar la Academia de Arte Plastice din Bucureşti și a predat Filozofia religiilor la Universitatea din Bucureşti. De asemenea, a fost ministru al Culturii și al Afacerilor Externe.

Andrei Pleșu este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema veche, fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă, membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art.

Printre volumele pe care le-a scris se numără: Călătorie în lumea formelorCapodopere în dialog, Ochiul şi lucrurileMinima moralia. Elemente pentru o etică a intervaluluiJurnalul de la TescaniDespre îngeriDespre frumuseţea uitată a vieţiiParabolele lui Iisus. Adevărul ca povesteDin vorbă-n vorbăNelinişti vechi şi noiDespre inimă şi alte eseuri, dar și numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi din străinătate.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

Read Previous

VIDEO. Comportament de jungla a unui barbat la Cluj. A rupt cablurile de pe un bloc din Marasti

Read Next

Au transformat o strada uitata din Cluj intr-o piata de flori. FOTO