efainlacluj.ro

Arhitectul Sef al Clujului, atrage atentia asupra neregulilor din Comisia de Urbanism.

Claudiu Salanță, arhitectul șef al județului Cluj, a decis să boicoteze ședințele de urbanism ale municipiului ca formă de protest, după ce în cadrul unei ședințe a Comisiei s-a întâmplat o situație considerată nedreaptă.

În mod surprinzător, unor cetățeni li s-a cerut să construiască o grădiniță pentru un număr de 10 case în zona Borhanci, în timp ce un dezvoltator imobiliar a primit solicitarea de a construi o grădiniță pentru nu mai puțin de 384 de apartamente, în aceeași ședință.

Am participat o perioadă, după care – acum nu am nimic de ascuns – nu mi s-a părut că este corect față de cei 10 cetățeni din Borhanci să aibă trei respingeri în trei comisii de urbanism și să li se solicite la 10 case o grădiniță. Și în aceeași ședință de urbanism, unui dezvoltator imobiliar, la 384 de apartamente, să i se ceară tot o grădiniță.

Mi se pare inechitabil pentru proiectele mici. Din punctul meu de vedere, în momentul în care analizezi într-o comisie, trebuie să existe echitate. Vedeți, că ați participat la noi la ședințe, sunt două culoare. Noi avem două culoare de avizare: unul pentru oamenii care doresc să-și facă o casă, o cabană și unul pentru cei care doresc să facă investiții mai mari.

Pentru că este normal, investițiile mai mari generează un impact mai mare, e nevoie de studii suplimentare. În momentul în care niște cetățeni vin să ceară 10 case, mi se pare un minim de respect față de ei să-și poată construi aceste case. Pentru că ei vor să aibă doar o locuință, aici nu pot să spui că greșesc cu ceva dacă vor să-și crească calitatea vieții”, a declarat Claudiu Salanță la Napoca Live.

Read Previous

U Cluj pregateste transferul a doi jucatori de la Universitatea Craiova cu meciuri la nationala Romaniei

Read Next

Miscari de trupe la echipele din Cluj. CFR Cluj vinde jucatori la Rapid.