Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Start-up-ul StressLess din Cluj, care a dezvoltat o soluţie care îi ajută pe copiii cu ADHD să îşi controleze stările şi emoţiile, numită Tully, se pregăteşte să lanseze produsul la nivel internaţional şi să înceapă colaborarea cu unul dintre cele mai mari spitale pediatrice din Europa, în vederea obţinerii unei certificări medicale.
„Vom lansa produsul cel mai probabil în luna aprilie, chiar înainte de Paşte, şi sperăm să facem livrările în termen de câteva luni. Obiectivul este ca dispozitivul Tully să primească certificarea medicală. Dar asta înseamnă să facem teste clinice şi să avem colaborări cu spitale şi am început să discutăm cu unul dintre cele mai mari spitale pediatrice din Europa şi cu Universitatea din Barcelona“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Marius Rus, cofondator şi CEO al start-up-ului StressLess.

El a adăugat că soluţia a fost testată pe piaţa din România. „Am observat că există interes şi deschidere în vederea utilizării acestei brăţări atât din partea părinţilor şi mai ales a copiilor.“
„Am primit finanţare prin programul Start-Up Nation, în prima ediţie a programului, am ridicat o rundă de finanţare de la un grup de investitori din Bucureşti şi Cluj – dar sunt atât români, americani şi elveţieni – şi am obţinut şi granturi europene prin programe europene, cu care am dezvoltat şi testat produsul.“
„Ţinta noastră este ca dispozitivul să primească certificare medicală şi să îl putem introduce în schemele de rambursare din asigurările de sănătate. Însă, estimativ, cred că asta se va întâmpla în următorii doi ani. Până atunci plata e suportată direct de utilizator, iar noi pe de o parte vindem brăţara, iar pe de altă parte avem şi servicii, precum accesul complet la date. Practic, după obţinerea certificării, vom putea să generăm şi rapoarte medicale, anchete pe care să le punem la dispoziţia specialiştilor care să le interpreteze“, a explicat Marius Rus, CEO-ul StressLess.
„În prezent, soluţia îi ajută pe copii să îşi controleze stările şi emoţiile, reacţiile provocate de stres, dar condiţii similare de stres apar nu doar în cazul celor cu ADHD, ci şi în cazul celor cu autism, sindromul de stres posttraumatic, bipolaritate sau în cazuri precum anxietate şi depresie. Iar noi vrem să le acoperim pe toate acestea.“
Inregistrari pentru cumpararea bratarii se pot face AICI
Mai multe detalii si date de contact pe https://mytully.com/
Sursa: Ziarul Financiar

