Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Comuna Bonțida este cunoscută pentru Castelul Banffy din localitatea cu același nume, devenind și mai faimoasă datorită festivalului Electric Castle.
Puțină lume știe că pe lângă acest castel există și Castelul Banffy din Răscruci. Acesta se remarcă prin minunatul interior sculptat în lemn, alături de parcul de 4,5 ha. Acestea reprezintă și un exemplu de arhitectură și pesiagistică.
Reabilitarea avansează în ritm susținut, motiv pentru care acest castel va fi finalizat şi redat, în cel mai scurt timp, circuitului turistic şi cultural. Este o investiţie de 42 mil. lei, finanţată din fonduri europene, care a debutat în 2021.
Ce lucrări se desfășoară acum: Reabilitare castel interior exterior, parcul care cuprinde lacul de altădată, pavilionul de muzică, pontonul, două pasarele, porumbarul, fântâna ornamentală. Lucrările de restaurare şi conservare a ansamblului monument istoric vizează atât zidurile interioare şi exterioare, compartimentările, finisajele, instalaţiile de utilităţi, cât şi componentele artistice: tâmplăriile, ornamentica, finisajele din lemn şi lemn pictat, mobilierul cu valoare istorică, şemineul, sobele de teracotă, vitraliile, inscripţiile, etc