Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
ℹ În atenția persoanelor care beneficiază de transport public gratuit pe baza L118/1990, L189/2000 și OUG 214/1999 și a persoanelor cu dizabilități
Primăria municipiului Cluj-Napoca și Compania de Trasport Public Cluj-Napoca anunță că se eliberează abonamente pentru transportul public în comun, valabile pentru anul 2025, pentru următoarele categorii de călători:
- Persoanele beneficiare ale L 118/1990, L 189/2000 și OUG 214/1999– strămutați, refugiați, deportați și detinuți politici – beneficiază de gratuitate la transportul în comun pe toate liniile în cadrul Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj (municipiul Cluj-Napoca, comunele Apahida, Baciu, Chinteni, Ciurila, Feleacu, Florești, Gilău, Aiton, Petreștii de Jos și Săvădisla).
Beneficiarii L 118, L 189 si OUG 214 se pot prezenta la toate Centrele de vânzare carduri, cu următoarele documente:
➡Buletin / carte de identitate – în original (domiciliul pe raza județului Cluj) și o copie;
➡Decizia sau Hotărârea de la Casa Județeană de Pensii Cluj -copie (se reține);
➡Două copii după ultimul cupon de pensie – (se rețin);
➡Cerere emitere card, pentru persoanele care nu dețin card – se completează pe loc;
- Persoanele cu dizabilități sunt invitate să se prezinte la Centrul de vânzare OPERA – P-ța Ștefan cel Mare nr.17-18, pentru ridicarea abonamentelor gratuite pe anul 2025, pe baza listelor puse la dispozitie de Direcția de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Persoanele cu dizabilități trebuie să facă o cerere în prealabil, la Direcția de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, pentru a fi trecute pe listele cu beneficiari.
Persoanele din aceasta categorie vor avea asupra lor următoarele documente:
➡Buletin/carte de identitate– în original;
➡Cerere emitere card, pentru persoanele care nu dețin card – se completează pe loc.