efainlacluj.ro

Cati copii refugiati au fost inregistrati in judetul Cluj

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a înregistrat până în acest moment un număr de 73 de copii ucraineni refugiați din cauza războiului.

Monitorizarea copiilor veniți din Ucraina la Cluj se realizează prin intermediul unei platforme internaționale destinate gestionării cazurilor de protecție a copilului – „Primero”. Prin intermediul ei, un număr de șapte lucrători sociali din cadrul D.G.A.S.P.C. Cluj, cu sprijinul Fundației Sera România, au reușit să identifice și să înregistreze un număr de 73 de copii ucraineni.

Toți aceștia au fost îndrumați către serviciile specializate de protecție, în vederea identificării timpurie a unor situații de pericol (neglijare, trafic, abuz, etc.) și protejarea drepturilor de care beneficiază.


Amintim în acest context faptul că platforma „Primero” a fost lansată în data de 1 august 2022, ea fiind gestionată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, prin direcțiile județene de protecție a copilului și funcționează la nivel național cu sprijinul UNICEF Romania.

Read Previous

Parcul din zona Teatrului este realizat in proportie de 68%. Cum arata lucrarile

Read Next

Ce au scris slovenii dupa ce Maribor a remizat cu CFR. Reactia lui Dan Petrescu