efainlacluj.ro

Ce spune un conferentiar UBB, fost ambasador al Romaniei in Africa despre educatia din scoli. “Religia se face mai mult decat orice alta disciplina”

Profesorul clujean Ciprian Mihali a avut un punct de vedere cu privire la subiectul legat de disciplinele care se predau in scoli de-a lungul celor 13 ani de educatie.

Acesta este mirat de faptul ca Religia este materia care se face in scoli mai mult decat orice alta disciplina scolara, Romana, Matematica sau o limba straina.

Încă nu reușesc să procesez informația că Religia se face în școli timp de treisprezece ani, mai mult decât orice altă disciplină școlară, mai mult decât Româna, Matematica, o limbă străină sau Istoria.

În treisprezece ani de școală, copilul urmează timp de cel mult șase ani cursuri de Cultură civică, dar care se opresc brutal la clasa a VIII-a. În liceu, doar la filierele umaniste se mai face un curs de Sociologie. În rest, școala românească pare în acest moment complet indiferentă la formarea viitorilor cetățeni ai țării.

În treisprezece ani de școală, copiii fac un singur an, în clasa a IX-a, Logică, și tot un an (compromis din cauza bacalaureatului) Filosofie.

Altfel spus, în treisprezece ani de școală, copilul este îndopat în fiecare an cu o dogmă religioasă predată prost și abuziv și este învățat doar un an sau doi să gândească liber, cu mintea lui. Școala românească e foarte interesată ca elevii din România să ajungă la maturitate complet îndoctrinați religios, dar e absolut dezinteresată de a-i forma ca viitori membri ai societății, responsabili și conștienți de drepturile și libertățile lor.

Să nu ne mirăm atunci că aceste generații de absolvenți vor fugi mâncând pământul din țară în căutarea unui loc în care se prețuiește faptul de a gândi cu capul tău și în care oamenii învață să aibă încredere unii în alții datorită simțului lor civic, solidarității și toleranței dintre ei.

Să nu ne mirăm și că aceia care rămân aleg să creadă tot mai mult în pseudoștiințe, spiritualisme de doi lei, mitologii dacopate, astrologie și numerologie, dar și în toate minciunile propagandistice ale extremei drepte.

Copiii noștri refuză să crească în ură și în ignoranță, refuză mitologiile religioase de inspirație medievală și își doresc o societate liberă și deschisă.

Dacă noi nu le-o putem oferi – și se pare că nu putem, la cum arată școala în care-i formăm – atunci au tot dreptul să-și ia tălpășița dintr-o țară care începe să fie mândră cu obscurantismul ca model de cunoaștere, cu mințile spălate ca efect al educației și cu analfabeții ei de succes promovați miniștri.

a spus Ciprian Mihali

Read Previous

Peste 270 de copii saraci au nevoie sa fie imbracati inainte de Paste! Clujenii pun mana de la mana pentru a-i ajuta!

Read Next

Imagini superbe la Cluj! Grupa muntilor Fagaras si varful Moldoveanu vizibili din zona partiei Baisoara!