Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Ce mai trista veste pentru iubitorii sportului alb din Cluj vine de la Transylvania Open, care anunta ca in ciuda masurilor luate in baza legislatiei in vigoare, turneul se va juca fara spectatori!
Iata si comunicatul organizatorilor:
”Dragilor, pare că suntem în situația de a juca fără spectatori. În ciuda pregătirilor făcute, a măsurilor luate, toate bazate pe legislația în vigoare, propunerea CNSU de astăzi interzice accesul spectatorilor la evenimente sportive. Indiferent de statusul vaccinării. E o veste care ne-a lăsat fără cuvinte… Ne-am dorit ca acest turneu să fie cu spectatori, chiar dacă am redus capacitatea de la 10.000 la 1.500 de locuri pe zi.
Ne-am dorit ca acest turneu să fie cu spectatori, chiar dacă am fost forțați să le spunem copiilor de până în 12 ani că nu putem să îi primim la turneu. Ne-am dorit să ne bucurăm de tenis, să vedem jucătoare de top, să fim alături de partenerii noștri, care la rândul lor au înțeles importanța evenimentului.
CNSU și Raed Arafat au decis că eforturile noastre și ale voastre, de a fi vaccinați și a respecta regulile, nu contează. Au decis că un turneu din circuitul profesionist de tenis pe care l-am obținut extrem de greu, nu contează, deși respectă standarde extrem de riguroase de securitate sanitară – și cele impuse de WTA, și cele impuse de autoritățile din România.
În acest moment, chiar credem că interzicerea desfășurării turneului cu spectatori este, de fapt, atât o măsură împotriva campaniei de vaccinare, întrucât nu permite accesul celor vaccinați la eveniment, cât și o măsură care descurajează orice inițiative sau evenimente viitoare. De data aceasta, CNSU a decis că sala va fi goală, deși suntem cu toții vaccinați sau trecuți prin boală, că evenimentul în sine era gândit să respecte toate regulile amintite mai sus.
Nu e târziu să schimbăm această propunere CNSU, care trebuie validată de o hotărâre de Guvern. În cel de-al 12-lea ceas, rugăm Guvernul României să asigure cadrul legal pentru ca persoanele vaccinate sau cele care au trecut prin boală și sunt în intervalul dintre a 15-a și a 180-a zi de la infectare să aibă acces la eveniment, așa cum am gândit de la început turneul Transylvania Open.
Autorițățile locale înțeleg impactul evenimentului și susțin demersurile noastre, dar avem nevoie de ajutorul Guvernului pentru a permite accesul spectatorilor.
Vă mulțumim pentru înțelegere, ne cerem scuze pentru absurdul situației, ne dorim la fel de mult ca și voi să ne bucurăm de tenis. Până la intrarea in vigoare a acestor măsuri, Turneul se va desfășura normal. Respectăm programul anunțat al competiției și vă așteptăm în sală. ”