efainlacluj.ro

Centrul de Îngrijiri Paliative din Cluj-Napoca a avut peste 6400 de pacienți de la deschidere.

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie, joi, 9 noiembrie 2023, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. De la deschiderea centrului, peste 6.400 de pacienți cu boli cronice progresive, indiferent de etnie, statut social sau confesiune, au primit, în mod gratuit, asistență medicală, spirituală, psihologică şi socială.

În fiecare an, în ziua hramului sunt comemorați și pacienții care au trecut la cele veșnice în cadrul instituției medico-sociale, eveniment care a devenit deja tradiție. În ultimul an, în perioada noiembrie 2022 – noiembrie 2023, au trecut la Domnul 472 de pacienți, din cei 720 de pacienți internați.

Cu acest prilej, joi seara, de la ora 18:00, în curtea așezământului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba Parastasului pentru pacienții care au trecut la Domnul, precum și pentru Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul), ctitorul centrului.

Din soborul slujitor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, directorul unității medico-sociale – preotul dr. Bogdan Chiorean și alți preoți.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de mângâiere și îmbărbătare pentru cei prezenți.

Părintele dr. Bogdan Chiorean, directorul centrului, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, angajaților și tuturor celor care în decursul celor 10 ani de la deschiderea centrului au sprijinit și sprijină activitățile de îngrijiri paliative. Totodată, acesta a vorbit despre proiectele de viitor, printre care se numără extinderea instituției medico-sociale și construirea unui Centru de îngrijiri paliative pediatrice.

La evenimentul comemorativ au participat angajații centrului și membri ai familiilor celor care au trecut în veșnicie în cadrul așezământul de îngrijiri paliative.

Mai multe detalii aici https://www.mitropolia-clujului.ro/parastas-pentru-pacientii-trecuti-la-domnul-in-cadrul-centrului-de-ingrijiri-paliative-din-cluj-napoca-in-perioada-noiembrie-2022-noiembrie-2023/

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Read Previous

BEST Cluj-Napoca pornește în a 4-a ediție a CodeRun: o oportunitate pentru viitorul studenților

Read Next

Fondul de Inovare și Experiment Cluj a anunțat cele 4 echipe câștigătoare.