Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
CFR Cluj a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din istoria participărilor europene, pierzând cu 7-2 pe terenul suedezilor de la Hacken, în prima manșă a play-off-ului pentru Conference League. Rezultatul aproape că spulberă orice șansă de calificare, transformând returul de la Cluj într-o misiune aproape imposibilă.
Clubul din Gruia a transmis un comunicat oficial, în care recunoaște duritatea momentului și își cere scuze suporterilor, finanțatorului și sponsorilor.
„Nu putem începe altfel decât cerând scuze: suporterilor noștri, care ne susțin trup și suflet oriunde am fi; finanțatorului, care își dedică toate resursele, atât financiare, cât și emoționale, pentru ca echipa să nu ducă lipsă de nimic; sponsorilor și partenerilor noștri, care ne sunt alături, cred în noi și ne susțin necondiționat, și tuturor celor care iubesc acest club”, au transmis oficialii CFR-ului.
În comunicat se mai arată că, deși rezultatul este greu de acceptat, echipa trebuie să reflecteze la greșelile comise, fără a uita spiritul CFR-ist care a adus atâtea trofee și momente de glorie: „Această înfrângere nu ne definește, nu ne reprezintă și nu are nicio legătură cu spiritul CFRist, spirit în care credem cu toții. Vă asigurăm, însă, că munca noastră nu va înceta niciodată, indiferent de momentul prin care trecem”.
Totodată, conducerea a transmis un nou mesaj de iertare către fani: „Încă o dată: vă cerem scuze!”.
CFR Cluj are nevoie de o victorie la cel puțin cinci goluri diferență în retur pentru a forța prelungirile, însă după prestația din Suedia, o „remontada” pare aproape imposibilă. Totuși, echipa rămâne cu obiectivul de a salva orgoliul clujenilor și de a demonstra că meciul cu Hacken a fost doar un accident dureros.
