Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Cercetătorul clujean Sergiu Pașca (41 ani) a fost premiat de Statul român cu Premiul Special pentru Excelență în cercetare la nivel mondial. Pașca este considerat speranța României pentru Premiul Nobel.
Distincția a fost oferită în cadrul primei ediții a Galei Cercetării Românești, eveniment care a avut loc la Ateneul Român, marți, 31 ianuarie 2023. Cercetătorul nascut la Cluj-Napoca a transmis un mesaj cu ocazia evenimentului.
„Mulțumesc membrilor juriului pentru recunoașterea meritelor descoperirilor făcute de grupul meu de cercetare și desigur Guvernului României pentru inițiativă acestei gale. Sunt profesor de psihiatrie și științele comportamentului la Stanford și directorul fondator al programului de organogeneză a creierului al Universității. Însă sunt medic de profesie și preocuparea mea principală de aproape 20 de ani a fost și continuă să fie înțelegerea cauzelor biologice ale bolilor neuropsihiatrice”, a precizat clujean, în vârstă de 41 de ani.
„Terapii curative pentru aceste boli devastatoare vor deveni posibile doar atunci când vom înțelege mecanismele moleculare, celulare și de circuit ale creierului uman. De aceea de mai bine de un deceniu, împreună cu colegii mei am dezvoltat modele celulare umane ale creierului. Astăzi putem să luam doar câteva celule din piele de la orice pacient, să le transformăm în laborator în celule stem și apoi, folosind metode dezvoltate de noi în laborator să le ghidăm să se transforme în neuroni funcționali umani. Crescând aceste culturi celulare umane, numite organoizi și asembloizi, putem în mod neinvaziv să construim circuite complexe ale creierului în plăcuțe de laborator”, a completat Sergiu Pașca
„Am început deja să înțelegem mecanismele mai multor boli neurogenetice de dezvoltare și desigur sperăm ca în viitorul apropiat să le translaționăm clinic. Speranța mea este că această nouă abordare experimentală să facă posibilă o nouă psihiatrie, o psihiatrie moleculară care este ancorată în biologie. Țin să le mulțumesc mentorilor mei din anii de facultate de la Cluj, mentorilor mei din Statele Unite și mai ales grupului meu extraordinar studenți care vin din toată lumea aici la Stanford”, a mai transmis acesta, în mesajul video.
Sergiu Pasca s-a nascut in 30 ianuarie 1982 la Cluj-Napoca iar copilaria si-a petrecut-o la Aiud. Studiile de formare in medicina si primii mentori i-a avut in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie din Cluj’