efainlacluj.ro

Clujeanca Diana Culic lansează „Ascultă-ți inima” – o piesă-manifest pentru reîntoarcerea la sine

Artista clujeană Diana Culic revine cu o nouă piesă de suflet: „Ascultă-ți inima”, o invitație sinceră la reconectare cu copilul interior și cu bucuria autentică pe care adesea o uităm odată cu trecerea anilor. Videoclipul, filmat chiar în Cluj, la Baza Sportivă Gheorgheni, aduce un plus de sensibilitate prin prezența caldă a actriței Irina Wintze, care dă viață emoțiilor transmise de piesă.

Melodia este compusă de Diana și produsă de Marius Pop, unul dintre cei mai apreciați chitariști din România, cunoscut pentru colaborarea sa de peste 15 ani cu Smiley. Producția a avut loc la Rootz Music – studioul său din Oradea, un spațiu creativ unde mulți artiști clujeni și din întreaga țară își conturează identitatea muzicală.

Piesa se remarcă prin sound-ul soul-pop cald, organic, și prin versurile care merg direct la inimă.

„Ascultă-ți inima” nu este doar o melodie, ci un mesaj: acela că, pentru a trăi cu adevărat, trebuie să ne dăm voie să fim din nou ceea ce am fost cândva – sinceri, curioși, jucăuși. Așa cum doar copiii știu să fie.

Piesa este disponibilă pe toate platformele de streaming, iar videoclipul poate fi vizionat pe YouTube. Diana își invită publicul să-i urmărească parcursul artistic pe Instagram, Facebook și TikTok.

Read Previous

Clujenii vor avea parte în weekend de un nou festival, Transylvania Coffee Festival.

Read Next

Cum arată copacii care vor fi plantați în zona noului MALL de la CLUJ.