efainlacluj.ro

Clujenii pot preda duminica deseuri voluminoase. Vezi lista centrelor si a deseurilor pe care le poti preda

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Primăriamunicipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu Compania de salubritate Brantner Vereș, SC Rosal Grup SA și firma SC RoEcollect SA asigură posibilitatea cetățenilor de a preda deșeuri, în special Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice, duminică, 5 iunie 2022, în intervalul orar 10,00-16,00, în următoarele locuri:

  • Centru de colectare – str. Fabricii, fn – sector Brantner
  • Centru de colectare – str. Bucium – sector Rosal
  • Calea Baciului nr. 2-4 – centru de colectare RoEcollect În centrul de colectare RoEcollect se pot preda Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice. 

În centrele de colectare situate pe str. Fabricii, fn și str. Bucium se pot preda următoarele categorii de deșeuri: 

1. Deșeurile de: hârtie şi carton, metal, materiale plastice, textile, ambalaje (hârtie/carton, plastic, metal, sticlă, lemn).

2. Deșeuri voluminoase: mobilier, covoare, lemn și ambalaje de lemn,saltele, obiecte mari de folosinţă îndelungată, altele decât deşeurile de echipamente electrice şi electronice.

3. Deşeuri de echipamente electrice şi electronice . Din categoria deșeurilor electrice, electronice care pot fi predate în punctele de colectare separată a deșeurilor, fac parte: televizoare, frigidere, mașini de spălat, computere, telefoane, radio-casetofoane, camere video, cuptoare cu microunde, etc.

4. Deşeuri de baterii și acumulatori

5. Deșeuri de construcții și demolări rezultate din gospodăriile populației în urma activităților de amenajare/reamenajare interioară a locuințelor. Din categoria deșeurilor de construcții și demolări este permisă colectarea următoarelor deșeuri: beton, cărămizi, țigle și produse ceramice, amestecuri de beton, cărămizi, țigle și produse ceramice, fără conținut de substanțe periculoase, polistiren, rigips, vată minerală

Read Previous

Impresionant. Cum arata lucrarile la cei 42 de km de autostrada care se construiesc langa Cluj-Napoca. VIDEO DRONA

Read Next

Jos palaria! Aproximativ 170 de persoane igienizeaza astazi si maine lacul Belis. Galerie FOTO