efainlacluj.ro

Clujul, Bistrita-Nasaud si CNAIR acord pentru construirea drumului Express

Plenul reunit al forului administrativ județean a aprobat în cadrul ședinței ordinare desfășurate marți, 21 decembrie a.c., încheierea unui Acord de colaborare între Consiliul Județean Cluj și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, respectiv municipiul Bistrița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), având ca obiect asigurarea colaborării între părți pentru realizarea proiectului „Drum Expres Cluj – Dej – Bistrița, anunta Consiliul Judetean Cluj

Potrivit acordului, cele patru autorități publice își exprimă intenția de colaborare în vederea susţinerii procesului de selecţie a modului de definire și conectare a aliniamentelor drumurilor expres Cluj – Dej și Dej – Bistrița. De asemenea, parteneriatul inter-instituțional va oferi posibilitatea identificării și rezolvării constrângerilor de ordin juridic și administrativ care pot apărea și va oferi posibilitatea emiterii cu celeritate a avizelor și certificatelor de urbanism necesare. Totodată, prin intermediul acestui parteneriat, proiectanţii desemnați vor avea un acces mult mai facil la datele și informațiile deținute de instituțiile publice locale din aria de implementare a proiectului.


Reamintim faptul că drumul expres Cluj – Dej – Bistrița este format din două sectoare de drum, respectiv drumul expres Dej – Bistrița, ca parte a aliniamentului „Autostrăzii Nordului” Vama Oar – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava, și sectorul independent de drum expres Cluj – Dej.


Conform C.N.A.I.R., într-o primă etapă va fi realizată etapa de proiectare, constând în întocmirea studiului de fezabilitate, urmând ca, în cea de-a două etapă să fie implementat efectiv drumul expres, cu sprijinul celor două consilii județene partenere și al municipalității bistrițene. Execuția propriu-zisă a investiției va fi reglementată printr-un nou acord de parteneriat, astfel încât finanțarea să poată fi realizată prin Programul Operațional Transport 2021-2027.

Read Previous

VIDEO. Peste 150 de colindatori veniti la Cluj din toata Transilvania

Read Next

Semafoare noi in intersectii periculoase din Cluj-Napoca

Leave a Reply