Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Clujul a pierdut o voce a memoriei sale culturale și istorice. Profesorul Nicolae Șteiu, dascăl, cercetător, culegător de tradiții și istoric pasionat, a trecut la cele veșnice în data de 16 aprilie 2025, la vârsta de aproape 90 de ani.
Născut în 1935, în Mintiu Gherlii, și stabilit de o viață la Huedin, profesorul Șteiu a fost una dintre figurile emblematice ale județului Cluj în domeniul educației și cercetării istorice locale. Absolvent al Facultății de Istorie-Filologie din cadrul Universității „Victor Babeș” din Cluj, a predat istorie timp de 41 de ani la Liceul „Octavian Goga” din Huedin, devenind mentor pentru generații întregi de elevi.
Prin activitatea sa neobosită, a reușit să pună în valoare trecutul satelor din zona Huedinului și a Munților Vlădeasa. A coordonat săpături arheologice la Cetatea Veche-Huedin și castrul roman de la Bologa, iar prin lucrările sale – monografii, studii, volume dedicate comunităților, personalităților sau evenimentelor locale – a contribuit semnificativ la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural al județului Cluj.
Profesorul Șteiu nu a fost doar un istoric al arhivelor, ci și al memoriei vii: a adunat cu grijă povești, datini, legende și amintiri din satele clujene, fiind un veritabil păstrător al spiritului românesc tradițional.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj i-a fost partener de drum în această misiune, iar Biblioteca Județeană „Octavian Goga” i-a dedicat, în timp, mai multe evenimente și recunoașteri pentru contribuția sa documentară.
Istoricul Mircea-Gheorghe Abrudan îl descria ca făcând parte din marea școală ardelenescă de istorie, formată de nume precum Constantin Daicoviciu sau David Prodan. „Un om senin, deschis, smerit, prietenos și foarte bun cunoscător al istoriei noastre naționale”, spunea acesta, rememorând discuțiile calde purtate pe prispa casei sale din Huedin.
Nicolae Șteiu a fost Cetățean de Onoare al orașului Huedin și va rămâne în memoria comunității drept un dascăl cu har, un om al cărții și un păstrător al sufletului românesc. A plecat în Săptămâna Mare, în liniștea care învăluie trecerea spre Înviere – poate nu întâmplător pentru un om care a crezut toată viața în valorile profunde ale comunității, ale neamului și ale credinței.
Clujul se înclină în fața memoriei sale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!