efainlacluj.ro

Clujul se mândrește cu un profesor inclus în TOP 0,05% oameni de știință din lume.

Prof. dr. Dan C. Vodnar, de la USAMV Cluj-Napoca, inclus în Top 0.05% oameni de știință din lume de către platforma ScholarGPS™ – Domeniul Agricultură și Resurse Naturale

Prof. dr. Dan C. Vodnar, de la USAMV Cluj-Napoca, profesor de Gastronomie Moleculară și președinte al Senatului universității, apare în Top 0.05% oameni de știință din lume – Domeniul Agricultură și Resurse Naturale (Disciplina Știința și Tehnologia Alimentelor), având statutul de ”Highly Ranked Scholar – Prior Five Years” pe platforma ScholarGPS™. 

În topul care sintetizează activitatea sa de cercetare din ultimii cinci ani, profesorul Vodnar a fost ierarhizat pe locul 99 în domeniul de expertiză menționat și poziția 6.259 la general dintr-un total de 30 mil. cercetători incluși în acest top. Profilul său pe ScholarGPS™ poate fi consultat aici: https://scholargps.com/scholars/95598613694310/dan-cristian-vodnar.

Șase reprezentanți ai altor instituții de învățământ superior din România sunt incluși în ierarhia ”Prior 5 years” pe diferite alte domenii. 

”Această recunoaștere prestigioasă, sub statutul de <Highly Ranked Scholar – Prior Five Years> pentru performanța excepțională în diferite domenii de expertiză, se datorează, în mare măsură, echipei mele de cercetare. Acest succes nu ar fi fost posibil fără dedicarea, efortul și implicarea colegilor și colaboratorilor mei”, a declarat Prof. dr. Dan C. Vodnar. 

În ierarhia ”Prior 5 years”, dar la ”Top Scholars by Institution”, tot la Domeniul Agricultură și Resurse Naturale, se află și Asist. univ. dr. Lavinia Călinoiu (locul 2.477), iar la Domeniul Științele Vieții, Prof. dr. Andrei Mihalca (Facultatea de Medicină Veterinară) ocupă locul 7.609. De asemenea, în ierarhia ”Lifetime”, Prof. dr. Carmen Socaciu ocupă locul 4.798 la nivel mondial (Domeniul Agricultură și Resurse Naturale). 

ScholarGPS™, cea mai nouă platformă de analiză academică din lume, oferă servicii de evaluare și ierarhizare a instituțiilor, domeniilor și disciplinelor, a domeniilor de expertiză și a cercetătorilor, la nivel mondial, național și instituțional. Clasificarea are la bază o analiză a peste 200 de milioane de publicații și 3 miliarde de citări, pentru a clasifica peste 30 de milioane de cercetători și 55.000 de instituții la nivel mondial.

Read Previous

Fotograful lui Klaus Iohannis a realizat fotografii impresionante în Cheile Turzii, Cluj. Vezi Galeria FOTO realizată cu o dronă.

Read Next

🟨 Cod galben hidrologic, valabil în arealul bazinelor hidrografice Someșul Mic și Crasna.