Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit în această seară pentru stingerea unui incendiu amplu, care a izbucnit în curtea exterioară a unui complex comercial din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului au acționat patru autospeciale de stins incendii și o autoscară, iar preventiv au fost dislocate echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Din fericire, nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar flăcările au fost stinse la scurt timp după sosirea echipajelor operative la fața locului.
Având în vedere degajările mari de fum și a infiltrării acestuia în mai multe spații din interior, au fost dispuse măsuri preventive pentru evacuarea clienților din obiectivul respectiv.
Deși arderile se manifestau violent în momentul sosirii pompierilor și cuprinseseră în totalitate materialele depozitate în curtea exterioară a complexului comercial, precum și la o parte din izolația peretelui exterior, intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite.