Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
🔔 Concert caritabil de colinde, în compania prezentatorilor Adrian Soporan & Alin Sălăjean și artiștii:
🎤Ad Libitum Voices
🎤Geanina Gavrilă
🎤Iulia Bucur
🎤Adelina Boita
🎤Grupul Vocal Arheo
🎤Alex Pastor
🎤Cosmin Mocean
🎤Corul Oremus
🗓️ Evenimentul se desfășoară în data de 6 decembrie, ora 17:00, la Cluj-Napoca, Cinema “Florin Piersic”. Concertul caritabil este o acțiune de binefacere, cu strângere de fonduri pentru Tiago Miclăuș, un băiețel de 10 luni, care a fost diagnosticat cu o boală cumplită: LEUCEMIE MIELOBLASTICĂ ACUTĂ M7, o formă de leucemie foarte rară și agresivă, astfel că în doar câteva săptămâni de la debutul bolii, măduva lui a fost afectată în proporție de 80%.

A început chimioterapia la Cluj-Napoca imediat după ce a fost diagnosticat, însă, pentru ca Tiago să aibă O ȘANSĂ LA VIAȚĂ, este necesar să continue tratamentul, de urgență, la o clinică din străinătate care este specializată în transplantul de celule stem.
El, împreună cu părinții săi, luptă cu această boală cumplită. Cu puterea Lui Dumnezeu, cu speranța in medici și cu ajutorul nostru, al tuturor, vrem să-i ajutăm să depășească cu bine această cumpănă a vieții, cumpănă din care micuțul Tiago trebuie să iasă învingător.

🫶🏼 Publicul va avea o seară frumoasă, în compania unor cântăreți de prestigiu.
🙏🏼Toate fondurile adunate vor fi donate în sprijinul lui Tiago Miclăuș, în vederea călătoriei lui spre vindecare.

impreunapentruTiago
Prețul biletului este de 50 Lei, iar copiii sub 14 ani au acces gratuit.
Biletele se pot achiziționa prin transfer:
BTPay: Miclaus Casian Vasile 0758704336
Revolut: Miclaus Casian Vasile 0758704336
Sau Cash la intrarea în sală.
Accesul se va face pe baza dovezii transferului cu specificația CONCERT TIAGO

❤️Vă așteptăm cu drag!