efainlacluj.ro

Concert de colinde susținut de Corul Catedralei Mitropolitane

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca a avut loc duminică seara, 17 decembrie 2023, tradiționalul concert de colinde susținut de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu și de dirijorul secund Sergiu Stanciu.

Evenimentul s-a desfășurat după slujba Vecerniei și după cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în cadrul programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”.

Din programul concertului au făcut parte colinde tradiţionale, prelucrări corale şi lucrări semnate de Ioan D. Ghirescu, Ioan Costescu, Valentin Teodorian, Alexandru Pașcanu, Paul Constantinescu, Șerban Marcu, Ioan Brie, Vasile Stanciu, Achim Stoia, Teodor Teodorescu, Ioana Ghica Comănești și Tiberiu Bredician.

La finalul concertului, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat membrilor corului un scurt cuvânt duhovnicesc și le-a mulțumit pentru colind și pentru că în duminici și în sărbători înfrumusețează slujbele din Catedrală prin cântul lor.

Concertul a fost transmis în direct pe frecvențele Radio Renașterea și a fost prezentat de arhimandritul lect. univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

După concertul din Catedrală, la Reședința Mitropolitană din Piața Avram Iancu, membrii corului l-au colindat pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei. Ca răsplată pentru colind, ierarhul le-a oferit cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2024.

Mai multe detalii aici: https://www.mitropolia-clujului.ro/traditionalul-concert-de-colinde-al-corului-catedralei-mitropolitane-din-cluj-napoca-2/

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Read Previous

Daniel David: „E nevoie de reforme majore care să schimbe fundamental sistemul de educaţie.”

Read Next

La Cluj a fost lansat HUB-ul național România M100 dedicat neutralității climatice.