efainlacluj.ro

Concurenți de la 13 la 63 de ani la Cupa Vlădeasa la schi de tură.

🏆🎿𝐂𝐮𝐩𝐚 𝐕𝐥𝐚𝐝𝐞𝐚𝐬𝐚 𝐥𝐚 𝐬𝐜𝐡𝐢 𝐝𝐞 𝐭𝐮𝐫𝐚 – 𝐨 𝐞𝐝𝐢𝐭𝐢𝐞 𝐩𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐩𝐫𝐞𝐯𝐚𝐳𝐮𝐭

🔵Cu concurenți între ale căror date de naștere au existat chiar și diferențe de o jumătate de veac (cel mai tânăr participant la concurs a avut 13 ani, cel mai în vârstă – 63), cea de a VI-a ediție a Cupei Vlădeasa la schi de tură și schi alpinism, desfășurată sâmbătă, 10 februarie a.c., pe muntele omonim🏔, și-a întărit atributele:

▶️ O participare sportivă de top atât la proba ”scurtă” de schi de tură cât și le cea de schi alpinism, revenind pe Vlădeasa actuali dar și foști campioni naționali ai României;
▶️ O organizare exemplară în condițiile date, proba de schi alpinism (circa 16 km cu o diferență de nivel pozitivă cumulată de aproximativ 1550 metri) fiind etapă a Cupei României la Schi Alpinism Individual desfășurată sub egida Federației Române de Alpinism și Escaladă – FRAE;
▶️ O paletă foarte largă de participanți – atât sportivi profesioniști cât și amatori – cu categorii de la under 16 la Master 50+, cupa se adresează tuturor nivelurilor de vârstă;
▶️ Marcarea traseelor, delimitarea zonelor de tranziții, sistemul de penalizări și arbitrajul au fost implementate conform standardelor internaționale în domeniu;
▶️ O mare de voluntari neobosiți și sponsori generoși, gulaș excelent, ceai cald și băuturi energizante în permanență;
▶️ Și, evident, ca în fiecare an – vremea extrem de capricioasă: ploaie toată noapte înainte de concurs în zona startului, amânat jumătate de oră și mutat mai sus, ca să fie pe zăpadă. Iar sus era zăpadă… Organizatorii au refăcut urmele de pe traseu în dimineața concursului începând de la ora 6, căci o zăpadă căzută mai sus, în zona crestei, le-a acoperit. Dar totul a fost în limitele de vreme 🌨🌧🌬 cu care ne-a obișnuit Cupa Vlădeasa, una dintre cele mai incitante și pline de neprevăzut competiții.

⛷🏂🏆Cupa Vlădeasa la schi alpinism și schi de tură este organizată de Asociația Salvamont Vlădeasa, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj și Primăria Săcuieu.

Read Previous

Omagiu adus conferențiarului dr. Gabriel Traian Scridon de către UMF Cluj: “Un pionier al chirurgiei cardiovasculare din România”

Read Next

Sute de tineri din Cluj au fost informați despre prevenirea consumului de DROGURI în cadrul unei conferințe.