Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
În 1911, comunitatea din Săliștea Veche, comuna Chinteni, primea cu brațele deschise o mică bisericuță de lemn, adusă din satul Sânmărtin. Purtând hramul „Sfântul Apostol Pavel”, edificiul a fost ridicat la sfârşitul secolului al XVII-lea, sau în secolul al XVIII-lea după alte surse, și nu mai era în folosință deoarece, din 1910, sătenii din Sănmărtin aveau o nouă biserică.
Ajuns în noul spațiu, lăcașul este supus unor numeroase modificări, atât la exterior cât şi la interior, acest moment fiind văzut ca o reedificare, așa cum aflăm dintr-o inscripție păstrată până anii trecuți pe tâmplă: „Acestă sfâ bis s-au edificat cu sfesele lui Pavel Lupas şi soţia lui Irina Lupas…. zugrăvită de măestrul Mate .. 911 7 VIII/19” .
Propusă a fi inclusă pe Lista Monumentelor Istorice încă din anii ’80, a devenit monument istoric abia din 1997, sub codul: CJ-II-m-B-07750, ceea poate explica faptul că nu o prea regăsim în lucrările de cercetare de până atunci.
Vechea biserică a adunat comunitatea pentru închinăciune până prin 1995, când a fost sfințită o biserică de zid și în Săliștea Veche. Anii următori reprezintă o perioadă tristă în istoria monumentului, care a fost lăsat să cadă în ruină. După 2010 accesul în interior era interzis din motive de securitate, căci înăuntru erau căzute bârne și bucăți din acoperișul peste care se aplicase, la un moment, folie de bitum.
Începând cu 2019, Mitropolia Clujului și Prefectura Cluj au demarat un program de salvare a edificiului, restaurarea încheindu-se în 2021, când biserica a fost resfințită. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și-a adus contribuția la salvarea acestui prețios monument istoric prin organizarea unui spectacol caritabil, fondurile obținute reprezentând mai mult de 50% din totalul cheltuielilor de restaurare.
Din cauza stării de conservare dezastruoase a bârnelor, s-a optat pentru o restaurare din temelii, păstrându-se doar câteva elemente originare. Astfel, o parte din bârnele pronaosului, ancadramentele intrărilor în pronaos și naos, partea superioară a iconostasului și cele două mese de piatră amintesc de vechiul lăcaș, restul ansamblului fiind complet nou. Vechile clopote au fost mutate în biserica nouă. S-au păstrat dimensiunile și planimetria, bârnele de stejar fiind îmbinate în coadă de rândunică, pe o fundație de piatră. Planimetric, lăcașul se compune dintr-un pronaos și naos, înscrise unui dreptunghi unitar, la care se adaugă altarul poligonal. Tavanul pronaosului susține scheletul turnului, de înălțime medie, cu galerie deschisă și coif piramidal, iar naosul are o boltă semicilindrică, susținută de un arc dublou. Acoperișul din șindrilă este unitar pentru întreaga construcție. Edificiul din Săliștea Veche prezintă particularitatea absidei cu unghi în ax și a unei tâmple cu doar două intrări.
Lăcașul s-a remarcat mereu, chiar și în perioada de ruină din ultimii ani, prin valorosul ancadrament al intrării, unic în peisajul ancadramentelor decorate din această categorie, păstrat din fericire și integrat noului ansamblu. La Săliştea Veche tradiționalele motive geometrice lipsesc. Aici, decorul bogat, aplatizat, cu accente baroce, este realizat dintr-un pom al vieţii ce răsare din vase decorative şi inundă întrega suprafaţă a ancadramentului. Nu lipsesc consolele tăiate descrescător în unghiuri drepte, completând decorul monumentului.
Fragmente din ultimul strat de pictură, realizat în 1911, se mai puteau observa în altar şi pe bolta naosului până la mijlocul anilor 2000, remarcându-se culorile tari, dominate de albastru şi galben. La iconostas, pictorul nu a mai respectat tradiția clasicelor registre și a așternut o amplă scenă a Cinei de Taină, care însă s-a distrus.
Biserica din Săliştea Veche a fost unul din exemplele triste de monument istoric lăsat în paragină. După strămutarea din 1911 s-a intervenit la acoperiș în câteva rînduri, acoperindu-se cu tablă sau catran. Deteriorarea treptată a acoperișului a dus la infiltrarea apei, distrugerea interiorului, a picturii, dislocarea bazei și implicit a bârnelor.
Dar iată că lăcașul a primit o nouă viață, în urma acțiunii din 2019-2021, fiind folosit de acum încolo cu prilejul unor sărbători. Exemplul de la Săliștea Veche demonstrează că bisericile aflate în pericol pot fi salvate, însă o intervenție târzie duce la pierderea multor elemente de valoare ale monumentului. Mai există astfel de biserici de lemn clujene care așteaptă, tăcute, o acțiune salvatoare.
Fotografii din arhiva CJCPCT Cluj și Darius Echim