efainlacluj.ro

Cum arată noua autoutilitară din dotarea Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Cluj

🚙𝐎 𝐧𝐨𝐮𝐚 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐮𝐭𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚 𝐢𝐧 𝐝𝐨𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐒𝐚𝐥𝐯𝐚𝐦𝐨𝐧𝐭-𝐒𝐚𝐥𝐯𝐚𝐬𝐩𝐞𝐨 𝐂𝐥𝐮𝐣

🚨Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj, și-a mărit flota de autospeciale de intervenție în zona montană cu încă o autoutilitară. ➡️Aceasta a fost achiziționată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în cadrul proiectului “Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

💯Autospecialele sunt dotate cu toate echipamentele și dispozitivele necesare salvării de vieți omenești în zona montană.

📌Printr-un proiect implementat de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la finalul săptămânii trecute au fost predate serviciilor publice județene Salvamont un număr de 34 de autospeciale de intervenție în teren montan, dotate corespunzător activității de salvare montană, inclusiv cu remorcă pentru câinii de căutare – salvare.

📋𝐂𝐚𝐫𝐚𝐜𝐭𝐞𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 sunt:
✅deplasarea rapidă,
✅deplasarea pe terenuri accidentate,
✅transportul personalului propriu,
✅acordarea primului ajutor calificat accidentaților şi
✅transportul victimelor.
✅Autospecialele corespund unui regim de exploatare intens, cu accelerări și decelerări frecvente, inclusiv pe căi de rulare cu rampe și pante accentuate.

ℹServiciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj își mărește, în acest fel, baza materială cu încă o autospecială.

📌𝐁𝐚𝐳𝐚 𝐦𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥𝐚 a serviciului, asigurată de către Consiliul Județean Cluj, 𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞:
🔹șase baze de salvare (Cheile Turzii, Băișoara, Beliș, Bălcești, Doda Pilii și Vlădeasa),
🔹două puncte de acordare a primului ajutor medical tip container la domeniile schiabile Mărișel și Buscat,
🔹patru autoutilitatre de intervenție în zona montană,
🔹două UTV-uri,
🔹un snow-mobile,
🔹o barcă,
🔹o dronă cu termoviziune precum și
🔹echipamente individuale și colective pentru salvarea montană, din mediul subteran speologic și pentru echipa de scafandri.

Read Previous

Polițiștii clujeni îi îndeamnă pe șoferi să țină cont de aceste sfaturi în timpul conducerii în condiții de zăpadă

Read Next

Situația drumurilor din județul Cluj.