efainlacluj.ro

Cum au comentat liderii clujului performanta CFR-ului. Tise vrea trofeul Champions League la Cluj

Primarul Cluj-Napoca Emil Bic si Presedintele Consiliului Judetean Alin Tise au felicitat performanta echipei clujene CFR, urmare a castigarii campionatului.

Mai jos cele doua mesaje:

*Felicitări, CFR 1907 Cluj! Respect campionilor şi întregii echipe care a depus eforturi considerabile pentru obţinerea acestui rezultat remarcabil! Clujul este din nou pe harta europeană a fotbalului datorită vouă!

*Aţi reuşit să dovediţi încă o dată că spiritul de echipă, voinţa şi consecvenţa se transpun în performanţă. Este de admirat exemplul de profesionalism oferit tinerilor clujeni care visează ca într-o zi să vă calce pe urme. Mult succes în competiţiile europene şi în noul sezon competiţional!! Să ne bucurăm împreună de meciuri de fotbal de cea mai înaltă calitate, aici, la Cluj-Napoca!” A spus Emil Boc

“Clujul are campionii României la fotbal – CFR 1907 Cluj

Felicitări echipei, antrenorului, întregului staff, dar și patronilor și finanțatorilor acestui club care, în ultimii 5 ani au făcut cinste Clujului și clujenilor.
Este doar meritul vostru, în totalitate.

Regret că legislația din România nu permite finanțarea unei echipe de fotbal, chiar private, dacă acest lucru este dorit de către comunitate.

Dincolo de simpatiile fiecărui clujean, dincolo de vorbele spuse de unii sau de alții, rămân peste toate performanța și valoarea voastră demonstrată.

Cred că a sosit momentul ca la nivelul Clujului să abordăm matur și responsabil susținerea sportului în general, și a fotbalului în special.

Cred că a sosit momentul să ne întrebăm dacă județul Cluj nu ar putea avea o echipa de Champions League și care, în câțiva ani, să poată câștiga acestă competiție.

Să ne întrebăm dacă acest județ poate susține două echipe care sa facă performanță sau se impune o abordare pragmatică, fără ipocrizie în care comunitatea clujeană să investească intr-o singură forța fotbalistică care sa poată câștiga Champions League.

Să ne întrebăm dacă nu putem pune împreună, în comun, întreaga infrastructură sportivă și cu resursele acestei comunități – private/publice să ajungem în vârf.

Cred că vom putea ajunge la această performanță deplină când vom aborda responsabil, fără patimă și fără ipocrizie, acest subiect și ne vom stabili ținte mărețe pe care această comunitate să le susțină.

Nu știu dacă suntem pregătiți cu toții să facem acest lucru și dacă, raționamentele de diverse forme nu ne împiedică.

Cred însă, că dincolo de toate astea, Clujul poate avea performanță europeană la nivelul cel mai înalt doar dacă întreaga comunitate devine parte la un proiect matur, responsabil și în interesul nostru local. Ar fi un proiect unic pentru România.

Știu că voi avea nenumărate opinii, critici poate chiar susțineri ale acestui mesaj.

Chiar și asta ar fi un câștig foarte mare întrucât ne asumăm public fără ipocrizie o discuție aplicată despre cum putem noi ca și comunitate clujeana sa câștigam Champions League” a comentat pe Facebook Alin Tise

Read Previous

CFR Cluj, tun financiar din drepturile TV. Cati bani va incasa urmare a castigarii campionatului.

Read Next

Transylvania Open continua traditia la Cluj. Cand va avea loc anul acesta turneul de 250 puncte WTA