efainlacluj.ro

Cum poti ajunge la Piatra lui Lucaci, traseul cu vedere impresionanta asupra lacului Tarnita.

INDICAŢII DE ORIENTARE

Este un traseu în circuit pentru vizitarea formaţiunii stâncoase Piatra lui Lucaci. Pornim din dreptul barajului Tarniţa și merge pe drumul din partea sa nordică, împreună cu traseul numărul 19, marcat cu bandă albastră. Trecem pe lângă baza salvamont cu peretele amenajat pentru escaladă de vizavi, continuăm pe lângă casele de vacanţă în urcare ușoară. Când ajungem la o stâncă mare la marginea drumului, la o curbă la dreapta, traseul 19 se desprinde și merge de-a lungul malului lacului Tarniţa până la coada lacului. Noi o să revenim pe acea porţiune să închidem bucla circuitului, însă acum continuăm pe drumul forestier până la o rampă de încărcare. Aici traversăm la stânga valea și prindem un drum de exploatare forestieră pe versantul opus. Urcăm în serpentine largi, prin padure, trecând de mai mult zone de doborâturi, care nu pun însă probleme deosebite. Ajungem după aproximativ o oră într-o culme secundară unde întâlnim o intersecţie. Mergem pe drumul din dreapta, la următoarea intersecţie mergem tot înainte (vine un drum din spate-dreapta), iar la a treia intersecţie mergem la dreapta. Continuăm printre mesteceni și ieșim în culmea principală unde întâlnim un drum clar. Cotim la stânga și îl urmăm peste un vârf după care coborâm prin pădure până la un observator de vânatoare și sărărie pentru vânat. Drumul se îngustează, devine potecă și mergem tot pe culme, însă în coborâre, până la Piatra lui Lucaci. Ne bucurăm de priveliștea spectaculoasă asupra lacului Tarniţa după care revenim la poteca de pe culme și coborâm pe direcţie sud-sud-est spre lacul Tarniţa. Deși traseul nu este marcat, nu pune probleme dacă păstrăm mereu culmea ce coboară direct spre lac. După 30 de minute de coborâre ajungem la lac în dreptul unei cabane apicole. De aici suntem din nou pe un sector comun cu traseul numărul 19. De la cabana apicolă, direcţia de mers se schimbă spre nord-nord-est. Urmăm poteca bine conturată, însă în dreptul unui ponton de metal pe jumătate scufundat suntem atenţi să urmăm marcajele care lasă poteca în dreapta și urcă scurt, dar destul de abrupt, spre stânga. Traversăm o zonă în care malul lacului este abrupt, cu traversări de vâlcele care necesită atenţie pentru că poteca este foarte îngustă sau lipsește, existând pericol de alunecare în apă, mai ales când plouă. După aproximativ 500 de m ajunge la o formaţiune stâncoasă unde se observă câteva marcaje punct roșu. Mai demult exista un traseu care urca de aici până pe Piatra lui Lucaci (de pe care tocmai am coborât), însă acesta a fost afectat de doborâturi de vânt și nu mai este practicabil și din cauza faptului că poteca abruptă a fost spălată de ape. De la formaţiunea stâncoasă, coborâm puţin spre oglida lacului, trecem prin trei zone cu grohotiș și continuăm de-a lungul malului lacului, fiind atenţi la traversările de vâlcele. După circa 2 ore și jumătate de la plecare ajungem la un pârâu pe care îl traversăm și unde întâlnim un loc de popas. De aici, traseul urcă în serpentine scurte și abrupte până la stânca mare, pe lângă care am trecut la pornire, pe drumul forestier. Urmăm drumul forestier la dreapta și revenim la barajul Tarniţa pe aceeași porţiune de traseu pe care am urcat la plecare.


ETAPE


Barajul Tarniţa – Piatra lui Lucaci – Barajul Tarniţa

DESCRIERE


Traseul 20 PR este traseul în circuit pentru vizitarea formaţiunii stâncoase Piatra lui Lucaci, loc de belvedere spectaculos asupra lacului Tarnița și culmilor înconjurătoare. Este un traseu destul de dificil, cu cca. 600 m diferențe de nivel, în aprox. 3 h de drumeție. Accesul pe malul lacului este dificil pe vreme umedă datorită vâlcelelor abrupte și alunecoase.
De la Barajul Tarniţa urmăm drumul de acces spre baza Salvamont și peretele amenajat pentru escaladă, trecând de o barieră. Drumul urcă lin pe lângă câteva case de vacanţă și ajunge la o stâncă mare într-o curbă la dreapta, locul unde se desprinde la stânga marcajul BA, pe malul lacului, spre Coada Lacului (traseul 19).
Dacă dorim să ajungem doar la punctul de belvedere, putem continua pe poteca BA până la o formaţiune stâncoasă unde se observă câteva marcaje PR ale vechiului traseu spre Piatra lui Lucaci, afectat de doborâturi de vânt și ploi care au spălat poteca veche. Nu se recomandă urcarea la Piatra lui Lucaci pe aici. Intrarea în traseu se face după câteva minute, urmând o potecă nou-marcată care urcă la Piatra lui Lucaci, aprox 20 de min la dreapta. Ajungem la punctul de belvedere și ne bucurăm de priveliști unice asupra lacului Tarnița până la coada Lacului, pintenii stâncoși limitrofi și pădurile M. Ijar, Fărcașu ș.a.
Urcarea în circuit se face pe sus. De la bifurcație, drumul forestier marcat PR ajunge la o rampă de încărcare, apoi face stânga și urmează un drum de exploatare forestieră, trecând de mai multe intersecții și ieșind în culmea principală. De aici coborâm prin pădure până la un observator de vânătoare, apoi pe potecă, tot pe culme, până la Piatra lui Lucaci
Revenim la Barajul Tarniţa pe malul lacului, atenţi la traversările de vâlcele. Poteca este îngustă sau lipsește. Pericol de alunecare în apă, mai ales când plouă. Ultimul segment urcă abrupt în serpentine scurte până la drumul forestier de unde am început circuitul, apoi revine printre câteva case de vacanţă la baza Salvamont și peretele de escaladă.


OBSERVAȚII


Marcaje refăcute. Traseu periculos iarna între Barajul Tarniţa și Golful Râșca. Poteca traversează vâlcele abrupte și alunecoase.

Sursa: Muntii nostri

Foto: Vlad Dorian Cristea

Read Previous

Cum arata filmul care prezinta viziunea de dezvoltare pentru Cluj-Napoca. VIDEO

Read Next

O clujeanca lauda produsele cosmetice realizate de o companie din Cluj: “Romanii cumpara din magazine branduri din strainatate la calitate mult inferioara, nu stim sa ne apreciem valorile”