efainlacluj.ro

Dan Petrescu e in culmea fericirii după transferul de senzație făcut de CFR Cluj.

CFR Cluj a anunțat un transfer de senzație! Este vorba despre Adrian Păun, care, ajuns la 29 de ani, s-a întors la echipa lui Dan Petrescu.

Ardelenii îl trimiteau sub formă de împrumut pe jucător în 2022, la Hapoel Beer Sheva, în schimbul sumei de 200.000 de euro. Echipa din Israel l-a achiziționat mai apoi, în vara lui 2023, în schimbul sumei de 500.000 de euro. 

CFR Cluj a anunțat un transfer de senzație

Totuși, Păun nu s-a acomodat în campionatul din Israel și a ales să se întoarcă la CFR Cluj. Anunțul oficial a fost făcut de oficialii echipei, prin intermediul rețelelor de socializare. 

În Israel, Adrian Păun a jucat la Hapoel Beer Sheva și la Bnei Sakhnin. În ultimul sezon, românul nu a avut prestații bune și a fost lăsat să plece liber de contract, chiar dacă înțelegerea sa expira în vara anului 2026. 

În tricoul echipei din Gruia, Păun a adunat 307 partide în care a marcat 29 de goluri și a oferit 31 de pase decisive. De asemenea, a câștigat 4 titluri alături de CFR Cluj. În momentul de față este cotat la suma de 500.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt!

Read Previous

TIFF la Castelul Banffy din Răscruci, Cluj.

Read Next

Cursuri pe șantierul de reconversie a fostei platforme Carbochim pentru studenții de la Facultatea de Construcții, printr-un parteneriat între UTCN și grupul IULIUS