Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Scena care s-a petrecut miercuri, 5 noiembrie, în Piața Universității din București, între deputata Anamaria Gavrilă și protestatarul Marian Ceaușescu, este mai mult decât o simplă altercație verbală: este o radiografie dureroasă a decăderii morale și culturale a unei părți din clasa politică românească.
În imagini, parlamentara – lider al formațiunii POT (Patrioți pentru Oameni și Țară) – râde batjocoritor de un om care, în vara lui 1990, a fost bătut și traumatizat pentru că a avut curajul să strige „Jos comunismul!”. Marian Tivilic Moroșanu, cunoscut drept Marian Ceaușescu, a rămas cu un defect de vorbire în urma violențelor de la Mineriadă. Astăzi, la peste trei decenii distanță, în loc să primească respectul cuvenit unui om care a suferit pentru libertate, este ironizat public de o persoană care ocupă un scaun în Parlamentul României.
O scenă care spune totul despre nivelul politicii românești
Când un reprezentant al statului râde de un om rănit – nu metaforic, ci literalmente lovit pentru libertatea noastră –, nu mai vorbim despre o gafă, ci despre un colaps moral. Replica „Dar de ce vorbești sacadat?” spusă cu dispreț, urmată de râsete și gesturi teatrale, nu reflectă doar lipsa de empatie, ci și absența totală a unei culturi a respectului.
Un parlamentar, indiferent de partid sau ideologie, ar trebui să fie un model de decență, echilibru și respect față de cetățeni. Când acest standard este înlocuit de aroganță și batjocură, întreaga instituție a Parlamentului este umilită.
Un episod simptomatic pentru o boală mai profundă
Dincolo de gestul în sine, incidentul arată o problemă sistemică: superficialitatea cu care ajung unele persoane să reprezinte România. Fără o minimă pregătire civică, fără cultură și fără respect pentru suferința altora, aceste personaje transformă funcția publică într-o scenă de autopromovare ieftină.
Ceea ce s-a întâmplat în Piața Universității nu este doar o ofensă personală, ci o palmă dată celor care au fost bătuți, arestați sau umiliți în 1990 pentru că au visat la o țară mai demnă.
„Doamna” care nu înțelege ce înseamnă demnitatea
Cuvântul „doamnă” presupune eleganță, empatie și respect. În cazul de față, este o ironie. Anamaria Gavrilă nu a arătat niciuna dintre aceste calități. În schimb, a oferit o demonstrație de cruzime verbală și dispreț, demnă mai degrabă de o caricatură politică decât de un reprezentant al poporului.
România merită mai mult. Merită politicieni care înțeleg ce înseamnă memoria colectivă, care respectă suferința și nu râd de ea. Fiecare astfel de episod ne arată cât de urgent este să cerem nu doar competență, ci și caracter de la cei care ne reprezintă.
Pentru că, atunci când batjocura devine politică de stat, am uitat de ce am ieșit în stradă în 1989 și 1990.