efainlacluj.ro

Doi soti din Cluj au transformat o rulota într-o afacere de succes pe care au amplasat-o in inima naturii, la Cheile Turzii. VIDEO

La Cheile Turzii doi soti din Cluj au amplasat o rulota in inima naturii unde vand cafea turistilor din zona.

O cafea buna bauta la firul ierbii si un peisaj care iti taie rasuflarea este strategia pe care au adoptat-o Diana si Ionut atunci cand si-au gandit businessul

Ionuţ Miheșan: După o plimbare cu soţia mea în Cheile Turzii, ni s-a făcut poftă de o cafea bună. Ne-am dat seama că în zonă nu există acest serviciu.

Au cumpărat o rulotă şi în doar cateva luni, afacerea mergea ca pe roate.

Diana Miheșan: Tot ce înseamnă exteriorul rulotei, vopsit, am făcut eu cu soţul meu, am încercat să fie cât mai drăguţ, cât mai atrăgător pentru clienţi, mai colorat.

Au fost optimişti, dar nu s-au gândit că vor avea atât de mult succes. Vestea cafelei cu gust de munte s-a răspândit rapid, iar mulţi clienţii le-au devenit prieteni.

Turişti: În multe locuri în care am fost în Europa, şi în Canada, gust ca şi cafeaua asta, niciodată.

– Eu sunt din Bistriţa şi când am ajuns aici, prima dată, oau, abia am aşteptat să se deschidă sezonul, am fost primul client.

– Este o cafea foarte bună şi mai ales în natură şi ne bucurăm că au deschis această rulotă cu cafea.

– ​Venim întotdeauna cu mare plăcere în weekend, chiar dacă avem timp o jumătate de oră, vrem să ne bem cafeaua în aer liber, cu prieteni, că deja am devenit o familie aici şi cam ne cunoaştem.

Sursa: Observator News

Read Previous

FOTO. Cercetatorii UBB au descoperit o noua specie de testoasa de peste 7 milioane ani. I-au pus numele Testudo Iohanica. Cum arata

Read Next

Un clujean transforma hainele vechi pentru a le scoate din nou la vânzare. Romanii cumpara cu 60% mai multe haine decat in anul 2000

Leave a Reply