efainlacluj.ro

E fain la Cluj dar NU si la Pata Rat! E nevoie de mai mult pentru a salva aceasta comunitate defavorizata.

Situatia din Pata Rat e una care nu face cinste unui oras precum Cluj-Napoca. Trebuie doar sa treci prin zona ca sa-ti dai seama in ce conditii a ajuns sa traiasca acea comunitate.

Situatia este cu siguranta sensibila insa rezolvarea trebuie inceputa de undeva cat mai rapid. Daca lucrurile vor continua in acest fel copiii din actuala generatie vor continua vechiile metehne fara ca ceva sa se schimbe.

E absolut dezolant, trist si de neconceput ca in secolul 21, intr-un oras de top din Romania sa existe astfel de zone.

Iar daca cineva are dubii cu privire la ce se intampla acolo, noi, redactia “E fain la Cluj!” Il/o rugam sa faca vizita pana acolo pentru a se convinge.

Un lucru este clar, acea comunitate are nevoie de ajutor. Daca oricare dintre noi ne-am fi nascut acolo, eram exact la fel, am fi preluat aceleasi obiceiuri pentru ca ne-am fi raportat la normalitate. Normalitatea pe care o vedem si cunoastem, in familie, intre prieteni, in bula in care traiesti.

Consilierul local, Alexandra Oana a tras un semnal de alarma referitor la situatia din Pata Rat:

“De regulă nu postez imagini cu oamenii din Pata Rât. Știu că celor care trăiesc acolo le displace acest lucru. Am ales totuși să preiau această poză, chiar cu riscul de a supăra, pentru că dezminte, într-un mod cât se poate de elocvent, unul dintre cele mai răspândite mituri despre comunitățile defavorizate.

Auzim foarte des, în diverse contexte – ca, de exemplu, domnul primar Boc în ultima ședință de Consiliu Local – că “soluția” la problema Pata Rât este educația. Că cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru comunitatea de acolo e să investim în programe de educație și să încurajăm familiile să-și trimită copiii la școală.

Sună bine. Teoretic. În realitate, să vorbești unei familii care, în noiembrie, nu își poate încălța copiii despre importanța educației dovedește fie că nu le cunoști situația, fie că ești incapabil să o înțelegi.

Cât de multă atenție poate dedica educației un copil ce umblă desculț în noiembrie sau care locuiește într-o casă fără apă și lumină? Dar o familie a cărei preocupare constantă e ce pune seara pe masă?

Bineînțeles, educația e ceea ce îi poate ajuta pe cei peste 1000 de copii din Pata Rât să rupă lanțul sărăciei. Însă, până să deschizi subiectul educației e necesar întâi să te asiguri că probleme ce țin de hrană, locuire, siguranță nu mai sunt principala lor grijă.

Câtă vreme focusul principal în Pata Rât e supraviețuirea, educația e un non-subiect pentru cei de acolo. Nu-i nimic complicat aici. E, pur și simplu, piramida lui Maslow.

În ultima ședință de Consiliu Local am întrebat câte locuințe sociale s-au adăugat patrimoniului Cluj-Napoca anul acesta. Aproximativ 30, a fost răspunsul domnului viceprimar Tarcea. Achiziționate din fonduri “locale și norvegiene” – a fost completarea domnului primar.

Doar că cele aproximativ 30 locuințe, la care Primăria a contribuit cu mai puțin de 15%, nu sunt nici achiziționate, nici sociale și nici nu vor intra în patrimoniul Cluj-Napoca.

Așa cum au arătat activiștii de la Căși sociale ACUM / Social housing NOW, locuințele respective sunt în curs de a fi achiziționate, vor intra în patrimoniul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, nu a Primăriei Cluj-Napoca și, mai ales, nu au statut de locuințe sociale. În plus, ele sunt și foarte puține.

Așadar, când sute de copii se plimbă desculți și înfometați printre munții de gunoaie pe care îi numesc acasă, să ții discursuri despre educație nu e doar desprins de realitate și lipsit de înțelegere a problemei, ci mai ales cu zero impact asupra ei.

Este puțin probabil ca aceste lucruri să nu fie cunoscute și înțelese de domnul primar. Ce mai înțelege domnul primar e că la noi dă mult mai bine să vorbești despre educație, decât despre măsuri sociale pentru comunitățile defavorizate.

Câtă vreme acest lucru nu se va schimba, nici Primăria nu are niciun motiv să își schimbe abordarea. Nu avem încă în România politicianul care să facă lucrul corect, dacă lucrul corect nu este și popular.” sunt cuvintele consilierului local Alexandra Oana

Voi ce parere aveti, ce masuri ar trebui luate pentru a salva comunitatea din Pata Rat?!

Read Previous

Un accident la nodul autostrazii A3 dinspre Gilau a blocat traficul in zona. FOTO

Read Next

400 de clujeni au plantat sambata la Moldovenesti, Cluj, peste 7000 de arbori. Galerie FOTO