Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Bruxelles: Forumul liderilor locali și regionali din Uniunea Europeană pentru implementarea la nivel local a Pactului Verde European
Emil Boc a participat vineri, la Bruxelles, la conferința dedicată liderilor locali și regionali pentru implementarea Pactului Verde European la nivelul orașelor și regiunilor din Uniunea Europeană. Organizat în contextul Președinției belgiene a Consiliului UE, conferința a adunat 550 lideri locali și regionali din întreaga Europă, pentru a dezbate politici publice, tranziția verde și digitală și viitorul UE în contextul alegerilor din această vară.
În cadrul conferinței, Boc participat în panelul „Empowering and financing the cities transition”, alături de François Rebsamen, primarul din Dijon (Franța), Mohamed Ridouani, primarul orașului Leuven (Belgia), Diana Pretzell, viceprimarul orașului Mannheim (Germania) și Patrick Child (Director General Adjunct, Directoratul General Mediu, Comisia Europeană). Discuția s-a axat pe modalitățile de implementare a proiectelor verzi la nivel local și regional, necesitatea unor instrumente mai simple și mai clare și asigurarea fondurilor necesare pentru aceste proiecte de dezvoltare.
Primarul Emil Boc transmis următoarele mesaje:
- Lupta pentru Pactul Verde European și democrație se desfășoară în principal în orașe, această luptă poate fi pierdută sau câștigată la nivel local.
- Finanțarea constantă este crucială pentru succesul implementării Pactului Verde European la nivel local.
- Excesul de birocrație este un impediment în aplicarea eficientă a politicilor verzi și a tranziției verzi în orașe
- Implicarea tuturor actorilor sociali și cetățenilor este esențială pentru reușita implementării proiectelor europene
- Comunicarea simplă și pragmatică cu cetățenii este crucială pentru a le transmite importanța și beneficiile Pactului Verde European.
- Este necesară consolidarea și simplificarea fondurilor disponibile pentru a sprijini proiectele verzi la nivel local.