efainlacluj.ro

Expoziția “Ființe fantastice în tradiția populară românească” la UBB.

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai, prin Muzeul Memorial David Prodan, organizează expoziția „Ființe fantastice în tradiția populară românească”. În cadrul acestei expoziții se vor prezenta lucrările câștigătoare ale celei de-a patra etape a concursului de grafică destinat elevilor clujeni, concurs pe care muzeul îl organizează începând din 2018.

Pentru a participa, elevii au avut de ales ca temă un personaj principal sau secundar prezent în literatura populară românească, acordându-li-se deplina libertate în realizarea lucrărilor, atât în privința concepției, cât și a tehnicilor utilizate. Cum nu există un cod unanim acceptat de reprezentare a acestor entități ficționale, s-a urmărit stimularea imaginației și a abilităților artistice ale participanților. Rezultatul atestă interesul elevilor față de subiect și capacitatea lor de documentare, dar și disponibilitatea de a-și asuma experimente în câmp vizual, oferind variante grafice surprinzătoare, inteligente și, nu în ultimul rând, amuzante”, declară organizatorii.

Cele mai interesante creații vor putea fi admirate în cadrul expoziției organizate în UBB Art Hall (str. Moților, nr. 11, et. 3), în perioada 22 martie 2024 – 12 aprilie 2024, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00. Vernisajul va avea loc vineri, 22 martie 2024, de la ora 14:00. Intrarea este liberă.

Read Previous

Scădere semnificativă a turiștilor în județul Cluj pentru luna ianuarie 2024, raportat la ianuarie 2023.

Read Next

Comisarul European pentru transporturi, Adina Vălean, în vizită la Cluj. Ce a discutat cu primarul Emil Boc.