Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Consorțiul integrat pentru învățământ dual (CIID), finanțat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) și cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca lider de proiect, a primit finanțarea de 21,12 mil. euro.
Consorțiul a fost constituit în baza unui acord de parteneriat la nivel regional, cu o durată de minimum 15 ani și are drept obiectiv principal formarea profesională a elevilor și a studenţilor, pentru facilitarea inserţiei pe piața muncii a absolvenţilor învăţământului preuniversitar şi universitar.
CIID include 23 de parteneri, între care se află și alte trei universități din Cluj-Napoca: Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică și Universitatea de Medicină și Farmacie. Acestora li se alătură Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Primăria Florești, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Colegiul Tehnic de Comunicații ”Augustin Maior”, Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu”, Colegiul Tehnic ”Ana Aslan”, Colegiul Tehnic ”Raluca Ripan”, Colegiul Economic ”Iulian Pop”, NTT Data România S.A., Tehnofavorit S.A., Bonas Import Export S.A., Robert Bosch SRL, Terapia S.A., Moldovan Carmangerie SRL, Emerson SRL, Selgros Cash&Carry SRL, Electrogrup Infrastructure S.A.
”Scopul programului-pilot constă în dezvoltarea unei educaţii duale centrate pe nevoile elevilor şi studenţilor în strânsă legatură cu nevoile pieţei muncii. Vor fi asigurate, în corelaţie cu piaţa muncii, diversificarea calificărilor, precum şi creşterea numărului de absolvenţi prin oferirea unui parcurs educaţional complet pentru elevii înscrişi în învăţământul dual de nivel liceal, astfel încât aceştia să poată urma programele de învăţământ universitar. Pregătirea profesională trebuie să devină eficientă şi relevantă pentru nevoile pieţei muncii, iar infrastructura socială să crească atractivitatea învăţământului profesional, prin spaţiile de cazare și de masă, laboratoare, săli de sport și multimedia, activităţile recreative. Infrastructura acestui campus va îngloba și o importantă componentă de digitalizare”, precizează rectorul USAMV Cluj-Napoca, Prof. Dr. Cornel Cătoi.
Finanțarea este destinată în principal construcției și operaționalizării campusului integrat pentru învământul dual, pe un teren aflat în proprietatea USAMV CN, situat în comuna Florești, zona Răzoare (Șapca Verde), pe o suprafață de 30.000 m2. Valoarea eligibilă a proiectului este de circa 21.120.000 euro.
”Cele 88 de puncte obținute ne dau încrederea că munca depusă și-a atins scopul, acela de a da naștere unui produs veritabil, care să promoveze și să dezvolte învățământul dual în domenii cheie pentru Regiunea de Nord-Vest. Prin parteneriatul solid pe care l-am construit vom putea influența în mod pozitiv climatul educațional, atât în învățământul preuniversitar, cât și în învățământul terțiar universitar”, a declarat și managerul de proiect, Prof. Dr. Adrian Oros, prorector Relația cu mediul socio-economic, la USAMV Cluj-Napoca.