Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Iluminatul arhitectural al fântânii arteziene din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” a fost dotat cu un sistem de ultima generatie. Noul sistem de lumini va fi inaugurat săptămâna viitoare, fiind o nouă atracție pe timp de noapte pentru vizitatorii parcului.
Proiectul a primit undă verde în 17 februarie, iar investiția a presupus amplasarea unor sisteme de iluminat echipate cu tehnologie LED în dreptul fântânii arteziene.
Conform municipalității, sistemul de iluminat arhitectural pentru fântână este format din 28 de aparate de iluminat și sistem de control. Valoarea totală a investiției se ridică la 71.389,21 lei (plus TVA), adică circa 15.000 de euro.
Toate aparatele de iluminat din interiorul fântânii sunt cu control RGB-W, adică permit un control dinamic al culorii luminii. Mai departe, sistemul de control inteligent (de tip MDX-Ethernet) oferă posibilitatea realizării multiplelor scenarii de iluminare și culoare într-un interval de timp ales. De asemenea, prin utilizarea unui sistem de control specific, există posibilitatea și de setare a unei lumini monocrome.
Obiectivul investiției îl reprezintă creșterea nivelului de atractivitate a spațiului public pe timpul serii/ nopții în zona Parcului Central, prin punerea în valoare a fântânii, monument istoric de categoria B. De asemenea, stimulează dezvoltarea economică prin continuarea vieții urbane în areal și după lăsarea serii, oferind un plus de frumusețe zonei în care este amplasată stârnind interesul prin vizitare