Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Iliescu a lăsat în urmă un partid cu eticheta corupției și un stil de a face politică în interesul aparatului, nu al cetățeanului
Moartea lui Ion Iliescu redeschide o serie de întrebări incomode despre moștenirea pe care acesta a lăsat-o în politica românească. Dincolo de rolul său în evenimentele din decembrie 1989 și de funcțiile oficiale pe care le-a ocupat președinte al României în trei mandate poate cea mai durabilă și mai problematică moștenire a sa este Partidul Social Democrat, pe care l-a creat și modelat după chipul și asemănarea sa.
Iliescu nu a fost doar un politician al tranziției. A fost arhitectul unui sistem politic în care partidul primează, iar cetățeanul este un simplu figurant. Deși a vorbit mereu despre democrație, reforma statului și drepturile omului, în practică a consolidat o structură în care deciziile erau luate în cercuri restrânse, între oamenii loiali sistemului, nu între cei competenți sau cu viziune.
PSD, urmașul direct al FSN și PDSR, s-a împământenit ca un partid în care clientelismul, corupția și protejarea intereselor de grup au devenit reguli nescrise. Sub Iliescu, partidul a devenit un refugiu pentru vechii activiști ai regimului comunist și pentru tinerii dornici de putere care învățau repede jocul duplicității. Iar după el, au venit alții care au dus mai departe aceeași moștenire: de la Adrian Năstase, la Liviu Dragnea și până la baronii locali care au transformat politica într-o afacere personală.
Modelul impus de Iliescu nu a fost unul bazat pe merit, transparență sau responsabilitate. A fost un model în care aparatul de partid se proteja pe sine, în care funcțiile se împărțeau între fidelii liderului, iar opoziția era demonizată, nu respectată. În acest sistem, cetățeanul conta doar o dată la patru ani, în cabina de vot.
După decenii întregi, PSD încă încearcă să scape de eticheta corupției, dar rămâne adesea prizonierul reflexelor cultivate în perioada Iliescu. Moștenirea sa nu este doar una de nume și funcții. Este una de cultură politică – una în care interesul public a fost adesea sacrificat pentru stabilitatea internă a partidului, iar adevărata reformă a fost amânată la nesfârșit.
Ion Iliescu a fost simbolul unei tranziții lente, adesea controlate, în care România s-a schimbat doar pe jumătate. A murit liniștit, dar în urma lui rămâne un sistem politic care, în multe privințe, n-a reușit să se rupă complet de trecut.