efainlacluj.ro

In topul celor mai valoroase 10 universitati din Romania, Clujul are 3 reprezentante si primul loc, ocupat de UBB

În topul 10 al celor mai valoroase universități din România, conform celor mai importante clasamente internaționale, intră patru universități din București, trei din Cluj, și câte una din Brașov, Iași și Timișoara.

Metarankingul Universitar-2022 a fost publicat de Centrul Qualitas al UBB, ieri, în baza datelor disponibile în rankingurile internaționale ale universităților până la data de 23 noiembrie 2022.

Metarankingul Universitar a fost elaborat și publicat inițial sub egida Ministerului Educației și Cercetării în 2016, cu consultanță internațională. Între 2017 și 2021 Metarankingul a fost publicat sub egida Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români.

Metarankingul Universitar reunește principalele rankinguri internaționale ale universităților, oferind o imagine mai stabilă asupra performanței unei universități, dincolo de performanțele potențial întâmplătoare/fluctuante în anumite rankinguri specifice, se arată într-un comunicat al UBB.

Considerându-se schimbările în modalitatea de înțelegere a rankingurilor universităților și a noului demers CoARA (https://coara.eu/), din 2022 Metarankingul Universitar va fi publicat sub egida Centrului Qualitas al UBB, cu un grup de experți (coautori) interni și externi, cu metodologia elaborată de unii dintre aceștia în 2016 și folosită apoi constant între 2017-2021. 

În acest fel, prezentarea rezultatelor și concluziilor într-un format mai congruent cu CoARA poate fi mai ușor realizată, practica publicării rankingurilor de o universitate (sau mai multe), cu grup extins de experți, fiind una practicată internațional (ex. rankingul Shanghai între 2003-2009; rankingul Leiden, rankingul NTU, rankingul URAP, rankingul Scimago etc.), alături de rankingurile efectuate de diverse companii private.

De-a lungul celor șapte ani de existență Metarankingul Universitar s-a impus ca unul de referință în spațiul academic și public românesc. În noul context CoARA recomandă utilizarea lui pentru analize interne ale universităților („benchmarks”) și pentru politici publice bazate pe dovezi, reamintind însă că rankingurile evaluează doar o parte din activitatea academică complexă a universităților, fără a face diferențe de valoare complete și stabile/nemodificabile.

Top 10 

Topul 10 conform metarankingului Universtar-2022, care include cele mai importante rankinguri internaționale ARWU, CWUR, CWTS, NTU, QS, SCIMAGO, THE-Times, URAP, US News:

1. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 20 de puncte

2. Universitatea din București – 16 

3. Universitatea Politehnica București – 15 

4. Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca – 14 

5. Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București – 13 

6. Universitatea Transilvania din Brașov – 13 

7. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași – 12 

8. Universitatea de Vest din Timișoara – 10 

9. Academia de Studii Economice din București – 8 

10. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 8

Sursa: Adevarul

Read Previous

Compania clujeana AROBS devine grup de companii antreprenoriale locale

Read Next

Stiai ca un oras din Romania are o suprafata mare decat Cluj-Napoca, Bucuresti si Timisoara la un loc?! 😃