Interviu | Clujeanul care îi învață pe oameni să vorbească fără măști. Povestea „sculptorului de voci” dincolo de dicție și rețete rapide.

Vocea este adesea tratată ca un detaliu secundar al comunicării, deși ea este, de fapt, una dintre cele mai puternice expresii ale identității noastre. În interviul de mai jos, clujeanul Andrei Țigănaș, antrenor de dicție și vorbit în public, cu peste 20 de ani de experiență în radio, televiziune, educație și comunicare, explică de ce vocea nu este un simplu instrument tehnic, ci o extensie directă a felului în care gândim, simțim și ne raportăm la ceilalți.

Cunoscut de mulți drept „sculptor de voci”, Andrei Țigănaș vorbește despre munca sa ca despre un proces de finețe și responsabilitate: modelarea vocii fără a șterge autenticitatea omului din spatele ei. De la dicție și respirație, până la vorbit în public, gestionarea emoțiilor și construcția credibilității, interviul de mai jos oferă o perspectivă matură, onestă și lipsită de rețete miraculoase asupra comunicării eficiente.

Discuția atinge teme precum diferența dintre tehnică și autenticitate, greșelile frecvente ale vorbitorilor, rolul feedback-ului personalizat, legătura dintre scris și vorbit, dar și motivele pentru care nu există voci „corecte”, ci doar voci folosite bine sau prost. Este un dialog despre răbdare, muncă pe termen lung și despre „puterea lui încă”, ideea că vocea fiecăruia poate deveni un aliat, dacă este înțeleasă și antrenată cu discernământ.

”E fain la Cluj!”: ”Te prezinți drept „sculptor de voci”. Ce înseamnă, concret, acest lucru?”

Andrei Țigănaș: ”Mi-a plăcut de la început mult formularea asta, care avea în ea ceva artistic și ludic deopotrivă. Ideea de sculptură sugerează exact ceea ce vreau să le transmit oamenilor care urmează cursuri de vorbire, dicție, prezentări în public: vocea se modulează. Contextul în care denumirea a venit a fost următorul:

Cu aproape zece ani în urmă, o cunoștință mai depărtată mi-a trimis un mesaj de Sfântul Andrei. Mesajul suna aproximativ așa:

„la mulți ani, Andrei! Îți doresc să sculptezi cât mai multe voci în continuare.”

Denumirea de „sculptor de voci” mi-a sunat bine, așa că am început să o folosesc pe site-ul meu și pe rețelele de socializare. Prin cap nu mi-ar fi trecut că o să aibă atât de multă priză la cei care mă urmăresc.. Astăzi întâlnesc oameni care nu știu exact cum mă cheamă, dar știu că sunt „sculptor de voci.” Mi s-a spus de câteva ori inclusiv „domnu´sculptor.”

Abia mai târziu, când denumirea asta făcuse deja carieră, am aflat că nu sunt singurul om căruia i se atribuie denumirea de sculptor, deși e străin de artele plastice. Marele nostru neurochirurg, profesorul Leon Dănăilă, este și el numit „sculptorul” de creiere. Când am aflat despre această similitudine, m-a luat o stare de sfială pentru că nu mi-aș permite să mă compar cu oameni de o asemenea anvergură. Să modelezi un creier și să salvezi o viață, așa cum o face domnul profesor Dănăilă, este de la distanță mai nobil decât ceea ce încerc eu să fac.

Munca mea e mai terestră, mai de zi cu zi. Ea presupune să ajuți omul din fața ta să-și exprime gândurile, emoțiile și mesajele într-un manieră care, vorba lui Caragiale, „îți gâdilă urechile într-un mod plăcut.” Aici, în munca mea, intră îmbunătățirea dicției, corectarea respirației, impostarea vocii, dezvoltarea intonației și altele.

Denumirea mai tehnică a muncii mele este cea de „profesor de dicție” dar cu un singur amendament: nu mă limitez la tehnicile de rostire a sunetului. Pedagogia mea se extinde și în îmbunătățirea vocii, vorbirea în public, tehnici de expresivitate.”

EFLC: ”Cum ai explica, pe scurt, ce faci, pentru cineva care te aude primadată?”

Andrei Țigănaș: ”Știi că sunt posturi de radio, formații, albume care ne plac pentru că au sound bun, adică sunt bine procesate tehnic?

Bun! Eu am grijă ca oamenii să aibă un sound cât mai ok pe căi naturale.”

EFLC: ”De ce este vocea mai mult decât un simplu instrument de transmitere ainformației?”

Andrei Țigănaș: ”Explicația cea mai la îndemână e că vocea nu poate fi văzută ca un corp străin. Ea depinde ombilical de tine și de cine ești tu ca om. Cleștele, de pildă, este un instrument: îl iei, îl folosești, îl pui la loc și gata. El, cleștele sau patentul, poate să aibă o identitate și un rost al lui, independent de tine. Mai mult, îl poate folosi și vecinul tău, dacă ești generos și i-l oferi cu împrumut.

Dar oare vocea poate funcționa în același regim? Este ea transmisibilă, la fel ca biletul la un concert?

Vocea se naște odată cu tine, când scoți primul țipăt care confirmă că „ești bine” ca nou născut. Ea pleacă tot împreună cu tine, odată ce închizi ochii pentru totdeauna.

Vocea îți poate supraviețui în măsura în care-ți rămâne înregistrată pe undeva, dar ea nu mai trăiește atunci când tu ai dispărut. E doar amintirea a ceea ce ai fost, la fel ca o poză.”

EFLC: Ce te diferențiază de un curs clasic de dicție sau vorbit în public?

Andrei Țigănaș: ”Cred că principalul diferențiator e flexibilitatea pe care aș împărți-o în patru mari componente.

1. Flexibilitatea față de cursant.

Mă refer, desigur, la contextul lui personal și profesional, la povestea lui de viață.

Nu-mi pot imagina un curs cu un curriculum standard pe care să-l „torn” în capul cursantului, indiferent de problemele și nemulțumirile sale, de situația sa personală, de structura sa fizică sau construcția nativă a vocii.

Indiferent că lucrez în sesiuni 1 la 1 sau în cursuri, ateliere de grup, petrec mult timp ca să înțeleg problema omului din fața mea și să pot găsi mai bine direcția potrivită ca să-l ajut.

Când predau cursuri în companii, de exemplu, am lungi discuții cu managementul despre problemele angajaților. Apoi, când mă întâlnesc cu angajații, am discuții cu ei despre ceea ce resimt, acuză, îi jenează, încurcă și afectează. Uneori problemele au directă legătură cu felul în care ei vorbesc, alteori sunt chestiuni mai subtile.

1. Flexibilitatea metodei de lucru.

Am observat că oamenii sunt mai dispuși să aloce bani pentru cursuri care îi interesează, dar sunt destul de rezervați când trebuie să-și aloce timp și energie în exces.

Prin urmare, încerc să nu ambalez dicția și vorbirea ca pe niște mari „sporturi de performanță,” unde e nevoie să te antrenezi mai abitir decât Roger Federer. Evident că nu promit nici soluții minune sau lamentabilii tips and tricks. Totuși, încerc să fac un dozaj corect între ce vrea omul să obțină și cât poate el să muncească.

Iată de ce cursurile și sesiunile mele sunt online pentru că se pot „duce” mai ușor după cursant și ritmul lui zilnic de viață. Le creez cursanților mei un program lejer, dar constant și cu bătaie lungă. Nu promit rezultate peste noapte. Lucrez mai degrabă pe orizonturi de 4-6 luni, însă rezultatele vin și asta contează.

1. Flexibilitatea disciplinară – nu mă limitez la dicție

Oamenii îmi vin în general cu problemele lor de la serviciu, iar eu încerc să mă pliez pe contextele lor. Dacă sunt adulți (n.p. lucrez și cu elevi), nu le mai dau texte cu Rică nu știa să zică, râu rățușcă, rămurică. Lucrăm exact pe situațiile lor concrete de comunicare: trainingul pe care îl vor ține mâine, întâlnirea de afaceri de săptămâna viitoare, susținerea de doctorat etc.

Astfel, de la dicție și voce ajungem să ne extindem și în alte zone care țin de comunicare:

• discursul public – pregătirea structurii și repetiția,
• managementul conflictului,
• comunicarea asertivă,
• vânzări,
• training.

Prin urmare, ca să pot dobândi o cunoaștere profundă a vocii și a dicției a fost nevoie să învăț de-a lungul timpului multe alte subdomenii care țin de comunicare.

Asta mă face destul de capabil să mă adaptez la nevoia cursantului.

1. Flexibilitatea colaborativă

De multe ori eu nu sunt de ajuns ca să „repar” vocea unui om și mă bucur mult că e așa.

Pot colabora lejer cu specialiști din mai multe domenii, astfel încât cursantul să primească ajutorul de care are nevoie.

De exemplu, dacă ceva îmi sună suspect la voce, sugerez de îndată consult medical ca să îndepărtăm suspiciuni. Acolo unde sunt cazuri medicale serioase, precum noduli pe corzile vocale, aștept cu interes recomandările medicului specialist și în funcție de ele, mă pliez cu schema de lucru.

Nu sunt vraci, detest pseudoștiința și le dau întâietate acelor specialiști care trebuie să intervină acolo unde competența mea se încheie. De altfel, în echipa mea există și:

• un logoped pentru probleme grave de pronunție,
• un terapeut pentru situații mai dure din punct de vedere emoțional,
• un actor,
• dar și un profesor de sport pentru îmbunătățirea posturii.

Dicția și vorbirea se întretaie cu multe: de la medicină la muzică, de la teatru la psihologie, de la sport la dezvoltare personală.

În toată această flexibilitate (și complexitate), nu mă jenez, ba chiar îmi place să spun de multe ori „nu știu” sau „am nevoie să înțeleg mai mult.”

Cred că industria de educație informală e saturată acum de guru atotștiutori care îți spun în trei cuvinte calea unică și sigură spre succes. Mă distanțez de așa ceva.”

EFLC: ”Care este cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii când vor să„vorbească mai bine?”

Andrei Țigănaș: ”E o întrebare bună și am stat un pic să mă gândesc la ea. Mulți cursanți au tendința să ceară sau să caute rețete fixe, dar nu e vina lor că gândesc așa. Noi, industria, din păcate, i-am format în această logică primitivă care dă bine în online:

• 3 sfaturi practice ca să obții ….
• soluția corectă ca să eviți ….
• ingredientul magic care te ajută să ….

Simplificarea asta atât de brutală creează așteptări nerealiste. Un om care vorbește bine înțelege nuanțe, simte context, e flexibil.”

EFLC: ”Ai peste 20 de ani de experiență în radio, televiziune și educație. Cete-a învățat media despre voce?”

Andrei Țigănaș: ”Am învățat că e nevoie de comunicare pretutindeni.

Vara trecută am împlinit 20 de ani de muncă pentru că am intrat în pâine devreme, când încă eram student.

Acești 20 de ani nu au fost dedicați în întregime microfonului de radio sau televiziunii. Presă am făcut aproximativ 6 ani, iar în restul timpului m-am dezvoltat în două direcții:

• comunicare organizațională: am lucrat la Fundația Rațiu pentru Democrație, apoi la o agenție importantă de publicitate și la o firmă de marketing online
• cercetare și învățământ formal: 3 ani am fost doctorand cu bursă la Universitatea Tehnică și tot în vremurile acelea aveam tradiționalul „plata cu ora” în seminarii și cursuri. O foarte bună experiență
• de 9 ani, însă, mă dedic educației informale, adică sculptatului de voci, să-i zicem 🙂

Am observat că oamenii manifestă din ce în ce mai puțină îngăduință față de specialiștii care lucrează bine, dar comunică prost.

Pe vremuri, toleranța era mare față de un profesor care zbiera la ore, dar avea promovabilitate bună la examene și olimpiadă. Oamenii erau indulgenți cu un medic care-și lua de sus pacienții, cât timp reușea să pună un diagnostic bun și să dea o schemă de tratament ok. Astăzi nu mai e așa: nu știi să vorbești, să comunici nu ești perceput ca profesionist.”

EFLC: ”Cum te-a ajutat parcursul academic să structurezi munca practică pe careo faci astăzi?”

Andrei Țigănaș: ”La fel ca dicția și eu eu am avut un parcurs formativ destul de divers și interdisciplinar.

Am terminat în 2008 Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la Universitatea „Babeș-Bolyai”, secția Administrație Publică. Am crezut că voi deveni funcționar.

Cariera mass-media, însă, a venit peste mine încă din primul an de studenție și fără să mă întrebe nimic. Am început cu presă scrisă, dar, cum în liceu făcusem și actorie la Școala Populară de Arte, trecerea la prezentare radio și apoi la televiziune s-a făcut natural și repede. Așa m-am remodelat profesional.

Doctoratul l-am făcut în marketing, cu o teză centrată pe comunicare în domeniul intitulat Inginerie și Management. Tot în perioada aceea am obținut și un certificat de formator.

Astăzi fac al doilea doctorat la UBB, unde tema mea de cercetare e vorbitul în public și relația credibilitate-autenticitate în tehnica discursului.

Toate experiențele acestea m-au ajutat să fiu flexibil, integrativ și să pot lucra mai ușor cu oameni din medii profesionale diverse.”

EFLC: ”Ce rol joacă autenticitatea în felul în care lucrezi cu oamenii?”

Andrei Țigănaș: ”Am găsit o definiție faină a autenticității, dată de Jean Paul Sartre: „o manieră de recuperare a sinelui care a fost inițial corupt.”

Cred că aici e buba, de fapt. Societatea ne vrea într-un anumit fel, deci încearcă să ne corupă:

• vrea să trăim, să ne îmbrăcăm și să ne manifestăm într-un mod anume,
• vrea să vorbim în niște scheme universal agreate, dacă se poate în romgleză,
• vrea ca gândirea noastră să fie de-un anumit fel.

Să fii autentic presupune să te rupi în mod inteligent de tot ceea ce ți se oferă, dar știi că nu e al tău. Sigur, atitudinea asta nu înseamnă să faci hipstereală gratuită la tot pasul, doar ca să fii altfel. Asta tot lipsă de autenticitate poate să fie.

În vorbire autenticitatea e de bază. Deși mulți declară că o prețuiesc, puțin sunt cei care o trăiesc și-o manifestă la mod profund. Pentru hip hoperi autenticitatea ar putea suna ca vorbele lui Uzzi de la BUG Mafia:

„Nu vorbi fără să știi
Nu hali mereu ce auzi de la alții
Nu te da ce nu poți să fii”

Cred că o parte importantă în vorbirea autentică e interacțiunea cu publicul. Un vorbitor sigur pe sine, transparent, care nu ascunde și nu disimulează îmbrățișează dialogul cu oamenii. Un vorbitor care se simte încolțit evită conversația: va învăța texte pe de rost, va repeta mult în fața oglinzii, va încerca să pară rafinat în tehnica vorbirii, dar nu va fi sincer.”

EFLC: ”De ce spui că nu există o voce „corectă”, ci doar voci eficiente sauineficiente?”

Andrei Țigănaș: ”N-aș caracteriza vocea atât de rigid: corect-incorect sau eficient-ineficient. Vocea e cum e.

Diferența o face felul în care știm să o folosim. Când spun eficiență, mă refer mai degrabă la buna gospodărire a resurselor pentru un rezultat maximal, or resursa principală a vocii este aerul.

Iată de ce respirația e baza unei vorbiri de calitate. Le spun adesea cursanților că nu e de ajuns să vorbească bine. E de asemenea important să vorbească ușor, fără să se chinuie, forțeze. Un om care vorbește bine și ușor știe să-și folosească mai bine coloana de aer. Va avea putere și căldură în voce, fără să i se umfle venele în cap.”

EFLC: ”Cui te adresezi, în principal: vorbitorilor de scenă sau oamenilor obișnuiți din contexte profesionale?”

Andrei Țigănaș: ”În ultimii ani am lucrat cu ambele categorii, dar tind să mă adresez mai mult celei de-a doua. Lucrez în cea mai mare parte a timpului cu omul obișnuit care are o meserie clară, e bun în ceea ce face, dar vrea să comunice mai bine. Îl sperie ideea discursului și simte nevoie de puțin ajutor. El e.”

EFLC: ”Care sunt cele mai frecvente probleme cu care vin oamenii la tine?”

Andrei Țigănaș: ”Am să le pun cu liniuțe:

• tracul de prezentare,
• faptul că nu se fac auziți, înțeleși,
• sunt întrerupți frecvent și nebăgați în seamă în timpul conversațiilor,
• au o respingere totală să se vadă în înregistrări video sau să se asculte pe ei înșiși în materiale audio.”

EFLC: ”Ce se întâmplă, concret, într-o consultație de dicție?”

Andrei Țigănaș: ”Foarte concret, la consultație facem următoarele, pe pași:

1. Îl întreb pe cursant ce anume îl nemulțumește la felul în care vorbește – facem o diagnoză a problemelor percepute.
2. Îi ofer celui care s-a înscris un text pe care îl rog să-l citească. Îmi iau un interval de aproximativ 5 minute să urmăresc tipare de rostire în voce, intonație, dicție.
3. Facem verificări suplimentare acolo unde lectura textului îmi trezește indicii: măsurăm coloana de aer, propun texte centrate pe anumite sunete care par problematice la pronunțare
4. Identificăm cauze de profunzime și acționăm acolo cu exerciții practice
5. Reluăm lectură de text pe noile date, apoi povestim liber
6. Facem o hartă a priorităților tehnice și construim un plan de bătaie”

EFLC: ”Care este cea mai vizibilă schimbare pe care o observă cursanții după antrenament?”

Andrei Țigănaș: ”Una dintre cele mai vizibile schimbări e că vocea nu mai tremură la emoții.

Cursanții învață cum să-și gestioneze în mod tehnic alunecarea vocii, astfel încât să transmită siguranță de sine, chiar și atunci când au trac de vorbire.”

EFLC: ”De ce este atât de important feedback-ul personalizat în lucrul cu vocea?”

Andrei Țigănaș: ”Cred că partea de răspuns personalizat e importantă tocmai pentru că omul are o relație subiectivă cu vocea. Îi e greu la început să se evalueze singur. Simte nesiguranță și ar avea nevoie de validări, confirmări, îndrumări din partea unui om pe care îl percepe ca expert.

În caz contrar, el nu simte progres, rezultat.

Eu le ofer feedback celor care-mi urmează cursurile, dar îi încurajez să devină autonomi și să se poată autoevalua. Procesul poate lua timp, câteva luni, dar putem ajunge la rezultat.

Într-un final, cursantul va reuși să aibă criterii, să își cunoască punctele forte, zona vulnerabilă și apoi să-și dea seama singur dacă prestația lui ca vorbitor a fost ok sau nu. Totuși, în primă fază, îndrumarea personalizată de la un tehnician contează foarte mult.”

EFLC: ”Se poate învăța controlul emoțiilor atunci când vorbim în public?„

Andrei Țigănaș: ”Da, și chiar aici este cheia: să controlezi emoțiile, să le alchimizezi sau să le direcționezi unde trebuie, nu să scapi de emoții.

Să-i promiți unui om că-l scapi de emoții la vorbirea în public poate fi considerată mostră de diletantism, dar controlul emoțiilor e posibil.

Există mai multe moduri prin care un om poate să-și diminueze tracul, chiar dacă nu-l elimină.

Mă feresc și aici să dau o rețetă standard, dar pot să propun câteva „tehnicalități” care țin de vorbire, în general:

• respirația: profundă și corect executată, diafragmatic,
• controlul ritmului vorbirii, evitarea grabei și a precipitării,
• pauze destule inserate în vorbire, astfel încât respirațiile și controlul ritmului să fie posibile,
• interacțiuni bune, sincere și calde cu auditoriul, astfel încât bariera dintre tine și ei să fie înlăturată.

Mai sunt și altele, precum tehnici de narațiune (storytelling), dar intrăm deja în materie de curs și riscăm să ne lungim prea tare. 😊”

EFLC: ”Ce definește, din experiența ta, un speaker bun?”

Andrei Țigănaș: ”În primul rând un speaker bun n-ar trebui să fie prea îndrăgostit de statutul de speaker.

Mă cam tem de cei care postează prea multe poze cu ei pe scenă ținând microfonul în mână, eventual cu hashtagul #Speaker sau #DoingWhatILove.

Am o reținere și față de tipologia speakerului care, metaforic vorbind, se bagă, se trage, se împinge și insistă să fie peste tot, în văzul lumii, cu orice preț.

Am observat că, în mod paradoxal, cei care au această abordare ofensivă nu ajung să țină cuvântări prea reușite.

Speakerii buni sunt cu precădere chemați și scoși de către alții. Nu se autopropun excesiv.

Cred că un orator bun ar trebui să iubească scena suficient de mult încât să se țină bine pe ea și suficient de puțin încât să nu facă prea mare caz de faptul că a ajuns acolo. Asta îl face uman, autentic și mai bine conectat cu publicul.”

EFLC: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le vezi pe scenă?

Andrei Țigănaș: ”Hai să luăm câteva:

• discursul răpăit, adică vorbit excesiv de repede, fără pauze, fără intonație,
• cititul de pe slide-uri,
• lipsa contactului vizual cu publicul și a interacțiunii de orice fel,
• introduceri și încheieri slabe,
• limbă de lemn,
• postură greșită.

În general, există două tipologii de vorbitori: cei nepregătiți care mizează prea mult pe spontaneitate și cei excesiv de pregătiți care pierd orice fărâmă de spontaneitate. Ambele categorii sunt, după părerea mea, de evitat.”

EFLC: Cum se construiește o prezență vocală convingătoare, fără artificii?

Andrei Țigănaș: ”E o întrebare foarte bună. Îmi plac vocile puternice, ferme, bine modulate, dar și când exagerează omul, atunci e nasol. Vocile bune nu trebuie forțate, după părerea mea.

Mă deranjează cu precădere bărbații care „se lasă” tare pe corzile vocale și se screm să scoată vocea de MC radio chiar și când se duc la magazin ca să ia o pâine. Nu dă bine.

E important ca tehnica vocală să rămână în limitele organicității, adică să suni bine și natural în același timp. Ajungi la acest stadiu doar cu multă muncă și autocunoaștere.”

EFLC: Cum se leagă scrisul și vorbitul în public în munca ta?

Andrei Țigănaș: ”Atât felul în care scrii, cât și felul în care vorbești se ancorează în felul în care gândești. Clasici ai oratoriei, precum Aristotel sau Cicero făceau pledoarie pentru oratorul cult și convingător în argumente.

Aristotel ne-a învățat că un bun vorbitor în public trebuie să fie înainte de toate un bun logician, un om cu ordine în gândire. De la Cicero aflăm că oratorul autentic este un om cult, chiar enciclopedic sau spre așa ceva ar trebui să tindă.

Felul cum scrii este demonstrația practică a felului în care gândești și „examenul” a ceea ce ai acumulat în materie de cunoștințe:

• cât de bine stăpânești gramatica limbii în care scrii,
• ce vocabular ai,
• cât de ușor construiești o frază.

Nu cred că poți să vorbești bine fără să ai o minimală stăpânire a cuvântului scris.

Când mi-am scris romanele Bufonul de Serviciu, Războiul care a ținut trei zile și Nebunul care l-a atacat pe rege am reflectat mult la relația scris-vorbit.

De multe ori, când lucram la manuscrise aveam impresia că povestesc și că aud glasurile personajelor. Când țin prezentări, am uneori impresia că dau glas unei proze gândite cu mai mult timp înainte.

Vorba și scrisul se întretaie. Nu pot exista una fără cealaltă.”

EFLC: Ce mesaj ai pentru oamenii care simt că vocea lor nu îi reprezintă pedeplin?

Andrei Țigănaș: ”Fiica mea de 7 ani, Maria, a citit recent o carte despre Puterea lui încă..

De fiecare dată, când mă vede străduindu-mă să fac ceva ce nu îmi iese și spun „nu pot”, vine repede la mine și-mi repetă laitmotivul cărții:

„Nu poți încă, tati. Puterea lui încă!”

Așadar, aveți încredere în acest „Încă!”

Poate nu aveți acum ceea ce vă doriți, dar dacă alegeți să munciți, veți dobândi o voce care să reflecte cu adevărat valoarea voastră ca oameni.”