Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Anul 2023 aduce cu sine vremuri grele. Criza se adâncește și tot mai mulți dintre noi o resimțim. Însă vestea bună este că există un job care va avea foarte puțin de suferit sau chiar deloc.
Nu este nicio surpriză faptul că programarea rămâne în continuare în topul celor mai bine plătite joburi de pe piață. Dar s-ar putea să fie o surpriză pentru tine să afli că poți ajunge să câștigi 2000 de euro lunar învățând programare de la tine de acasă!
De ce programarea este jobul anului 2023
Pe lângă beneficiile financiare menționate anterior programarea îți oferă libertatea de a lucra oriunde și oricând, astfel având posibilitatea să petreci mai mult timp cu cei dragi sau chiar să călătorești.
Un alt mare beneficiu este că anii de pandemie și criza actuală i-a îndemnat pe antreprenorii să-și mute cât mai multe activități în mediul online, astfel nevoia de programatori crescând considerabil.
Este greu să înveți programare?
Unul dintre miturile care circulă în România este că programarea e un domeniu intangibil. Adevărul este că de fapt programarea este grea atunci când o înveți greșit, cum ar fi printr-o materie foarte învechită din cărți de pe vremea când unele tehnologii populare în zilele noastre nici nu existau pe vremea scrierii.
Clujeanul Petru Trîmbițaș este fondatorul WellCode, primul program de mentorat din România care te ajută să înveți programare de la zero și să te angajezi în domeniu.
Filosofia WellCode este să ajute orice persoană, de la orice nivel pornește în programare, să dobândească cunoștințele necesare pentru a se angaja în domeniu și să-și dubleze sau chiar tripleze salariul.
WellCode nu este un simplu curs IT, ci o filosofie nouă din sfera programării adusă în țară din urma experienței ca programator în SUA.
Programul de mentorat presupune suportul mentorilor 7 zile din 7 și o platformă interactivă bine organizată care permite chiar și celor mai puțini experimentați cu matematica sau informatica să avanseze în propriul ritm și să învețe în aproximativ 8-12 luni programare pentru a se angaja.
Pe lângă aceste beneficii ei oferă feedback instant, coaching personal și o etapă extrem de importantă: pregătire pentru angajare.
O oportunitate gratuită pentru tine apreciata de cei care au decis sa urmeze acest drum.
WellCode oferă în prezent un curs gratuit de programare pentru cei care doresc să învețe programare și să facă primii pași în domeniu.
Cursul nu are niciun fel de cost, se adresează oricui, indiferent de vârstă sau background, și este disponibil pe site-ul celor de la WellCode, https://www.wellcode.ro.