efainlacluj.ro

La Cluj începe turneul de tenis Transylvania Open. Cât costă biletele.

Încă trei jucătoare din România se vor lupta pentru marele trofeu Transylvania Open WTA 250, alături de Ana Bogdan (66 WTA)! Jaqueline Cristian (84 WTA)Gabriela Ruse (140 WTA), finalistă a ediției anterioare a turneului, și Anca Todoni (243 WTA) au intrat pe tabloul principal. Jaqueline a urcat pe main draw în urma retragerii din turneu a Annei Kalinskaya, iar celelalate două jucătoare au primit câte un wild card din partea organizatorilor.

Cea de-a patra ediție a Transylvania Open, desemnat cel mai bun turneu de tenis din lume la categoria WTA 250 pentru doi ani consecutiv, va avea loc la Cluj-Napoca, în 3-11 februarie. Turneul din Cluj are alocate patru wild carduri pentru tabloul principal de simplu și patru pentru calificări. Cele din urmă au fost acordate jucătoarelor: Miriam Bulgaru (192 WTA), Andreea Mitu (217 WTA), Mara Gae (1080 WTA) și Briana Szabo (922 WTA). La dublu, un wild card va merge către echipa formată din Jaqueline Cristian și Andreea Mitu, cel de-al doilea va fi comunicat înainte de turneu, organizatorii fiind obligați de regulamentul WTA să păstreze un wild card pentru jucătoare de dublu din top 30.

Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250: ”Transylvania Open este un turneu extrem de valoros pentru tenisul românesc și pentru jucătoarele din România care au șansa să joace acasă și să câștige puncte în timp ce se bucură de energia minunată a publicului. Fanii tenisului din România ne-au arătat și ei, în special la ultima ediție, cât de important este să avem pe teren jucătoare din țară. A fost extraordinar să vedem câtă susținere și emoție au trăit împreună, în BTarena, Gabriela Ruse și toți fanii ei care au venit la meci. Bineînțeles că wild card-urile care ne-au revenit au mers către jucătoarele noastre și ne bucurăm că anul acesta le avem din nou pe tablou pe Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, și îi urăm bun venit Ancăi Todoni, o jucătoare tânără, de perspectivă.

Turneul are patru wild card-uri pentru tabloul principal, două care se pot acorda direct și două care trebuie reținute pentru jucătoare din top 30 care se pot decide să participe last minute. Dacă nu sunt solicitări atunci, potrivit regulamentului oficial, unul va merge la prima jucătoare din calificări, iar al patrulea, către o altă jucătoare din România aleasă de noi. În acest moment, Miriam Bulgaru ar putea beneficia de al treilea wild card. Pentru noi ar fi o bucurie enormă, mai ales după prestația ei bună de la ultima ediție, însă rămâne de văzut.”

Bilete și abonamente

Cei care doresc să participe la următoarea ediție a turneului de tenis din Cluj pot achiziționa bilete de pe site-ulentertix.ro. Costul lor variază între 65 și 190 de lei și oferă acces la toate meciurile din ziua respectivă, de la ambele terenuri de joc. 

Bilete cu preț normal:

Ziua 1 –  65 lei

Ziua 2 –  65 lei

Ziua 3 –  65 lei

Ziua 4 –  65 lei

Ziua 5 –  95 lei

Ziua 6 –  95 lei

Ziua 7 – 190 lei

Prețul unui abonament este de 590 lei.

Pentru meciurile din zilele de calificări (3-4 februarie), biletele sunt gratuite, iar cele puse în vânzare online sunt sold-out, dar vor fi disponibile circa 300 de bilete înainte de începerea meciurilor din calificări, direct la BTarena. 

Cea de-a patra ediție a turneului de tenis din Cluj-Napoca va avea loc în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. Meciurile se vor juca indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis care vor fi amenajate. În total, 32 de jucătoare vor concura la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 267,082$. În plus, tabloul de calificări va avea 24 de jucătoare. 

Turneul din 2023 a avut loc în perioada 16-22 octombrie și a fost câștigat la simplu de Tamara Korpatsch. Tânăra jucătoare din Germania a obținut la Cluj primul titlu WTA 250 din carieră, după finala jucată cu Gabriela Ruse. Campioane la dublu au fost Jodie Burrage și Jil Teichmann, după finala disputată cu Leolia Jeanjean și Valeriya Strakhova.

Despre Transylvania Open WTA 250

Transylvania Open este cel mai important turneu de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca. Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

Read Previous

Studenții UTCN vor putea afla cum pot începe o carieră în SRI. Când va avea loc întâlnirea cu ofițerii SRI.

Read Next

Facilități la transportul în comun pentru pensionari și alte categorii.