efainlacluj.ro

La Cluj va avea loc o tabara de sporturi montane pentru elevii Liceului Special pentru Deficienti de Vedere

💚 𝗔 𝗜𝗜𝗜-𝗮 𝗲𝗱𝗶𝘁𝗶𝗲 𝗮 𝘁𝗮𝗯𝗲𝗿𝗲𝗶 𝗱𝗲 𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗿𝗶 𝗺𝗼𝗻𝘁𝗮𝗻𝗲 🧗‍♂️𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗲𝗹𝗲𝘃𝗶𝗶 𝗟𝗶𝗰𝗲𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗦𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗗𝗲𝗳𝗶𝗰𝗶𝗲𝗻𝘁𝗶 𝗱𝗲 𝗩𝗲𝗱𝗲𝗿𝗲
🟢Câteva zeci de elevi ai 📌Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, instituție de învățământ special aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vor participa, în acest weekend, la cea de-𝗮 𝘁𝗿𝗲𝗶𝗮 𝗲𝗱𝗶𝘁𝗶𝗲 𝗮 𝗧𝗮𝗯𝗲𝗿𝗲𝗶 𝗱𝗲 𝗲𝘀𝗰𝗮𝗹𝗮𝗱𝗮 𝘀𝗶 𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗿𝗶 𝗺𝗼𝗻𝘁𝗮𝗻𝗲, care se va desfășura, ca în fiecare an, la 📌Moara de Pădure, în comuna Băișoara.
🟢Derulat între 9 și 11 iunie a.c., evenimentul este organizat de către ☑️Asociația Clubul Sportiv Kory Francisc, ☑️Organizația de caritate Eco-Phoenix și ☑️Serviciul Public Salvamont-Salvaspeo din subordinea Consiliului Județean Cluj.
🟢Tabăra va găzdui, în acest an, mai bine de 40 de participanți, și va cuprinde, pe parcursul celor trei zile, activități sportive specific montane🧗‍♂️🚴‍♀️🤹‍♀️, precum cățărat, tiroliană și parc de aventură, dar și jocuri, foc de tabără și recitaluri de muzică.
🟢Menirea acestor tabere este de a întări încrederea în sine a copiilor 🫂 din cadrul Liceului Special pentru Deficienți de Vedere și de a le transmite – prin intermediul voluntarilor prezenți – dragostea pentru munte⛺️.

Read Previous

Lucrari de modernizare a pe 4 strazi din Cluj-Napoca

Read Next

Fostul antrenor de la FCSB, Anton Petrea, este noul antrenor al Universitatii Cluj