Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Există o ironie profundă, de o penibilitate absolută, în a privi lideri politici dintr-un partid care își spune „social-democrat” cum măsoară competența administrativă în funcție de prețul pantofilor. În teoria politică, stânga înseamnă solidaritate, austeritate asumată în serviciul public și empatie față de cetățeanul de rând. În realitatea românească din ultimii 36 de ani, socialismul de partid s-a transformat într-un sindicat al opulenței ostentative, unde ești validat doar dacă porți la mână prețul unui apartament și în picioare trei salarii minime pe economie.
Recentul derapaj public al șefului PSD Timiș, Alfred Simonis, care îi ironiza pe primarul Timișoarei pentru că nu s-ar ridica la „standardele vestimentare occidentale”, este radiografia perfectă a unei mentalități de clan. Să asociezi gropile din asfalt sau curățenia unui oraș cu refuzul unui primar de a epata prin haine de lux este nu doar o eroare logică monumentală, ci o jignire directă la adresa fiecărui român care muncește cinstit.
„Ce faci, bos, o arzi pe sărăkie?” — iată nivelul discuțiilor din culisele politicii mari, o replică auzită de Cătălin Drulă de la lideri PSD când s-a urcat într-o mașină din 2012. În lumea lor, dacă nu furi suficient cât să îți permiți să epatezi, ești considerat un intrus.
Când pantofii costă mai mult decât educația
Nu haina îl face pe om, și cu atât mai puțin pe politician. Românii au obosit să vadă baroni locali, șefi de instituții publice și „băieți deștepți” propulsați din funcții dubioase de schimbători de valută direct în fotoliile puterii, încercați de o subită pasiune pentru branduri pariziene.
În timp ce spitalele au lipsuri, iar infrastructura se târăște în ritm de melc, acești „bogați din bugete publice” defilează cu accesorii de mii de euro. Răspunsul primarului Timișoarei lovește exact unde trebuie: „M-ar amuza faptul că această categorie de politicieni chiar crede că ‘valorile occidentale’ se referă la valoarea hainelor. Dar când mă gândesc de unde vin banii pentru afișata eleganță socialistă, îmi trece amuzamentul.”
Un contrast strigător la cer
Pentru a înțelege prăpastia dintre cele două lumi, este suficient să privim cifrele și realitatea din teren:
| Lumea „Șmecheriei” (PSD) | Lumea Decenței Normale |
| Pantofi de 1.500€ și ceasuri de lux cumpărate din salarii de bugetar. | Teniși de 100 de lei de la Decathlon sau haine normale, de bun-simț. |
| Aroganță, complexe de superioritate și etichetă fals occidentală. | Concentrare pe proiecte, nu pe imaginea de manechin politic. |
| Dispreț față de cetățenii care nu își permit opulența. | Respect pentru banul public și conștiință curată. |
Respectul nu se poate cumpăra
Frustrarea acestor personaje vine dintr-un adevăr simplu pe care conturile lor grase nu îl pot cumpăra: respectul comunității. Poți să te îmbraci în mătase și să porți cele mai scumpe costume din lume, dar dacă în spatele lor se ascunde un gol moral, cetățenii vor vedea direct prin ele.
A conduce o mașină mai veche, a purta o pereche de blugi la o întâlnire sau a refuza să îți etalezi averea nu sunt semne de slăbiciune sau de „sărăcie”. Sunt semne de normalitate într-o țară care a fost spoliată timp de aproape patru decenii de o castă obsedată de imagine și putere. Până la urmă, domnul Simonis are dreptate într-un singur punct: oamenii chiar pot să deosebească politicienii după pantofi. Unii merg cu ei prin noroiul comunității pentru a repara ce s-a stricat, în timp ce alții îi feresc de praf, privind de sus o societate pe care refuză să o înțeleagă.
