Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
Şase companii au prezentat oferte pentru modernizarea DN1 Florești – Cluj-Napoca, prima fază a proiectului Centurii Metropolitane. În data de 29 ianuarie, Primăria Cluj-Napoca a lansat o licitație pentru lărgirea DN1 la trei benzi de circulație pe o distanță de aproximativ 2 kilometri.
Oferte depuse:
1. PORR Construct (Austria)
2. Asocierea Precon Transilvania (Lider) – Citadina – Civil Engineering Macedonia (Macedonia)
(Drum Asfalt care face parte din Grupul Selina este terț și subcontractor)
3. Asocierea SC FAR FOUNDATION SRL (Leader) și ROSTDORSTROY (Ucraina)
4. Asociere: CON-A OPERATIONS (Leader), DIMEX-2000 COMPANY,OPR ASFALT,DRUM DESIGN,INGINERIE DRUMURI SI PODURI S.R.L.
5. Asociere: VIAROM CONSTRUCT (Leader), Electrogrup,
6. Asociere: IBB-HIB ROMANIA (Leader),IBB Haus – und Industriebau GmbH.
Contractul cu o durată de 20 de luni are o valoare cuprinsă între 102 și 120 de milioane lei. Finanțarea urmează să fie asigurată din fonduri europene, Programul Operațional Transport 2021-2027, dar cu clauză suspensivă, deci semnarea se poate face doar după aprobarea finanțării. Modernizarea tronsonului de 2 kilometri înseamnă lărgirea carosabilului la 3 benzi/sens, dar managementul de trafic prevede ca în timpul lucrărilor să se circule pe o singură bandă pe sens, DN 1 fiind la un trafic de peste 50.000 mașini/zi.
„În baza protocolului de colaborare încheiat în data de 13.12.2022 între părțile Unitatea Administrativ-Teritoriala Municipiul Cluj-Napoca, prin Primăria Municipiului ClujNapoca si Compania Națională de Administrare a infrastructurii Rutiere S.A.(abreviat CNAIR SA) s-a convenit implementarea proiectului ”Drum TransRegio Feleac TR35 Etapa I – Centura Metropolitana TR35 si drumuri de legătură”, cuprinzând si Sectorul prioritar: Drum de legătură B4 – Drum pentru acces la Spitalul Regional de Urgenta amplasat in localitatea Florești, care se realizează prin nodul rutier nr. 7 (km 18+839) cu secțiunea B4.1 modernizare DN1, L=2,155 km”, arată documentele publicate în SEAP.