efainlacluj.ro

Mai mulți fani CFR-iști bătuți după meciul de ieri cu U Cluj. Printre ei se aflau și copii.

Derby-ul Clujului dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj este întotdeuna un eveniment plin de pasiune și rivalitate sănătoasă, menit să unească orașul în jurul spiritului sportiv. Din păcate, însă, ce s-a întâmplat după meciul de aseară ne face să reflectăm cu tristețe asupra limitelor pe care nu trebuie să le depășim niciodată.

Într-un comunicat emoționant și profund responsabil, CFR Cluj a luat poziție împotriva violenței care a umbrit acest derby, condamnând ferm incidentele regretabile provocate de unii suporteri ai echipei rivale. Imaginile dureroase cu tineri, chiar minori, răniți și ajunși pe paturi de spital, au cutremurat întreaga comunitate clujeană.

“Nu doar că ne e greu să privim imaginile ajunse în posesia noastră și a presei, dar nu ne putem pune în pielea familiilor care și-au văzut copiii pe paturi de spital. Familii care, cu bună credință, i-au sprijinit și n-au trăit cu frică pentru faptul că s-ar putea întoarce cu răni acasă după un meci de fotbal. Sau că nu s-ar mai întoarce.

În confruntările directe, fără a depinde de soarta meciului, o parte a suporterilor Universității Cluj alege să mute dinamica din teren și din tribune, într-un mod negativ, pe străzile orașului. S-a ajuns ca însemnele clubului nostru să le dea „dreptul” de a le elimina, aplicând și o „corecție” celor care văd culori în fața ochilor, și nu doar alb-negru. Totul a culminat cu seara trecută, când acțiunile, complet condamnabile, au ajuns să fie îndreptate asupra unor tineri, unii chiar minori. Nu doar că nu este normal, dar nu este acceptabil ca orice suporter, aparținând sufletește de orice echipă din această lume, să plece de la stadion cu ambulanța! Nu este normal ca dorința de a te bucura de atmosfera unui derby să se transforme în spitalizare. Nu este normal ca adulți, în toată firea, să își bată joc, să amenințe cu moartea și să îi mutileze pe suporterii unei echipe, indiferent de vârstă, dar mai ales minori. Nu este normal, și nu vom accepta asta. Niciodată!

În cazul unor altercații în care au fost implicați inclusiv suporterii noștri, având sau nu vreo vină, clubul nostru a condamnat cu fermitate orice astfel de acțiune și a solicitat organelor abilitate să investigheze și să ia măsurile necesare.

S-a ajuns, din păcate, prea departe, și nu putem lăsa lucrurile să rămână așa! Am asistat la violențe complet gratuite și inacceptabile din partea suporterilor unui club care se mândrește cu tradiția sa și cu spiritul studențesc care, în mod cert, e departe de ceea ce s-ar dori a fi; un spirit stradal, cu manifestări condamnabile din orice punct de vedere, moral sau penal, și care nu va face niciodată cinste nimănui. Sperăm, astfel, la o reacție și la o delimitare din partea clubului U Cluj pentru astfel de practici. În caz contrar, tăcerea va fi interpretată ca atare.” a transmis clubul CFR Cluj

Cluj-Napoca
01.04.2025

Read Previous

România generează cel mai puțin gunoi din UE. Deși suntem campioni la „puțin gunoi”, România nu excelează când vine vorba de reciclare

Read Next

Conducerea U Cluj își exprimă regretul față de incidentele petrecută după meciul cu CFR Cluj.