Persoanele cu dizabilități din Cluj-Napoca pot depune cereri pentru persoanele cu dizabilități.
📣Măsuri pentru eficientizarea rutelor de transport în comun din Florești‼️
📊 După o analiză detaliată a datelor de trafic înregistrate de la începutul anului școlar și universitar, Primăria Florești a constatat că plecările din stația Cetatea Fetei, de după ora 6:20 dimineața, aduc timpi de parcurgere de peste o oră și jumătate până în zona stației de la Primărie, și chiar întârzieri mai mari până la stațiile de destinație – capăt.
Începând de luni, 9 octombrie, se vor implementa o serie de măsuri menite să eficientizeze timpul de parcurs în trafic pentru cursele M21 și M26.
🚌 Astfel:
➡️ Se vor introduce în program plecări cu frecvență mărită din stația Cetatea Fetei – ale celor două curse din două în două minute din Florești, în intervalul 06:00-06:20.
➡️ Plecările vor fi ajustate ( 6:24-6:30-6:35-6:40), la intervale, în medie, de aproximativ 5-8 minute, între 06:22-08:00, pentru a asigura întoarcerea autobuzelor în intervale mai scurte.
➡️ Se introduce suplimentar linia M21 S, care să întoarcă în sensul giratoriu de pe strada Ioan Rus și să preia călătorii suplimentari de la stațiile Tăuțiului – Muncitorilor – Avram Iancu, în orele de vârf.
➡️ Se introduce o stație suplimentară pe str Cetății în apropierea sensului giratoriu de pe str. Ioan Rus cu plecări la 6:24 – 6:30- 6:35- 6:40.
👉Toate aceste aspecte sunt analizate și vor fi monitorizate constant pentru a le verifica eficiența, cu scopul de a îmbunătăți gradul de deservire a populației în condițiile generale de trafic de pe drumul Național DN1 E60 și în întreaga zonă metropolitană. 🚌🛣️


