efainlacluj.ro

Mega proiect verde intre Cluj-Napoca si Floresti. Pretul tranzactiei

Clujul metropolitan: 18 noi autobuze electrice vor fi achiziționate pentru Cluj-Napoca, Florești, Baciu și Apahida

Municipiul Cluj-Napoca, în parteneriat cu primăria comunei Florești, va achiziționa 18 autobuze electrice de 18 m, 18 stații de încărcare standard pentru autobaza de transport public și 6 stații de încărcare rapidă pe traseul autobuzelor electrice. Banii provin din PNRR, componenta C10 – Fondul Local.

În ședința Consiliului local din 26 aprilie, Consilierii locali au aprobat acordul dintre Municipiul Cluj-Napoca și Florești în vederea implementării proiectului „Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare” prin intermediul componentei C10 – Fondul Local din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cu ajutorul acestei componente se urmărește implementarea politicilor teritoriale, inclusiv a mobilității urbane, punând accentul pe investițiile verzi și digitale și pe reducerea disparităților regionale.

Prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă și prin Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană municipalitatea urmărește dezvoltarea mobilității intermodale. Asigurarea unui sistem de transport în comun eficient, accesibil și durabil reprezintă o prioritate pentru primărie. Achiziționarea de mijloace de transport ecologice, nepoluante, precum și implementarea de politici publice menite să încurajeze utilizarea transportului în comun contribuie la creșterea calității vieții cetățenilor și la construirea unui mediu urban atractiv și sustenabil.

Proiectul prin care autobuzele vor fi achiziționate este în valoare de 12 milioane de euro.

Proiectul poate fi consultat pe website-ul primăriei: https://files.primariaclujnapoca.ro/proiect_hotarare/2022/04/21/151.pdf

Read Previous

Meci de senzatie facut de U Cluj in fata a peste 10.000 de persoane pe Cluj Arena. 3 goluri primele 20 de minute. Cat s-a terminat

Read Next

Ministerul Transporturilor vrea sa construiasca in 4 ani prima linie de tren de mare viteza (peste 200 km/h) care sa strabata Romania.